facebook
Romani in strainatate!

13 soferi romani, aflati in trecere, condamnati in Franta la inchisoare pana la 5 ani cu executare!

Treisprezece şoferi români au fost arestaţi şi condamnaţi în Franţa la închisoare pentru doi până la cinci ani, pentru că au furat sute de cauciucuri şi motorină.

Cei 13 s-au prezentat în faţa unei curţi de justiţie din Rennes, oraş din regiunea Bretagne, împreună cu şeful lor, Silviu Pietroşanu, care a primit cea mai mare pedeapsă, potrivit RFI.

Unul dintre avocaţii lor, Sabrina Baudet, a declarat că vor face apel.

În timpul pauzelor dintre cursele pe care le făceau cu tirurile, ducând şi luând bunuri din Franţa, ei furau roţi şi sustrăgeau motorină, în general din parcurile pentru autocamioane.

Ei vindeau captura în România, fiecare cauciuc pentru 250 – 300 de euro, echivalentul salariului unuia dintre ei pe o lună, potrivit procurorului de caz.

Anchetatorii au descoperit 80 de furturi, în valoare totală de 676.000 de euro, comise în perioada noiembrie 2013 – noiembrie 2016, scrie news.ro.

Pietroşanu, care a fost acuzat de complicitate, a recunoscut că avea cunoştinţă despre acţiunea şoferilor. „Eram mulţumit de munca lor. I-am lăsat să facă asta”.

Şoferii au fost prinşi după ce poliţia le-a urmărit telefoanele mobile şi au mărturisit.

Condiţiile de trai ale acestor oameni sunt foarte dificile”, a spus avocata apărarii Bénédicte Gosselin, subliniind că nu se fac vinovaţi de niciun act de violenţă.

Mai mulţi dintre ei au fost acuzaţi de infracţiuni similare în Germania, Austria şi Belgia, unde Pietroşanu a fost condamnat sub acelaşi cap de acuzare în 2012.

Sursa: News.ro

Share Page

Close