facebook
International

Autorul masacrului din Noua Zeelanda a fost recent in Romania

Autoritățile bulgare au anunțat vineri că au deschis o anchetă legată de vizita efectuată în Bulgaria, în noiembrie 2018, de extremistul de dreapta care a comis un masacru în două moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă, scrie AFP. Potrivit autorităților bulgare, bărbatul a ajuns în București în 15 noiembrie, de unde a închiriat o mașină pentru a ajunge în Ungaria.

Atacatorul un australian de 28 de ani, a fost în Bulgaria „din 9 până în 15 noiembrie 2018”, a precizat procurorul general bulgar Sotir Tsatsarov.

O anchetă a fost deschisă pentru a stabili dacă „versiunea sa, potrivit căreia voia să descopere locuri istorice și să studieze istoria țărilor balcanice, este corectă sau a avut alte obiective”, a adăugat procurorul.
Un atacator a ucis 49 de de oameni și a rănit peste 40 în timpul rugăciunilor vineri de la două moschei din Noua Zeelandă în cadrul celui mai grav incident de acest fel din istoria țării.
Acesta a ajuns în Sofia, din Dubai, în 9 noiembrie, închiriind o mașină și vizitând situri istorice în zece localități, potrivit procurorului.

Bărbatul a părăsit Bulgaria în 15 noiembrie cu destinația București, unde a închiriat o mașină pentru a merge în Ungaria, a precizat acesta.

Nu este pentru prima oară când acest australian a călătorit în sud-estul Europei: a efectuat un scurt sejur în Balcani în perioada 28 – 30 decembrie 2016, călătorind cu un autobuz prin Serbia, Croația, Muntenegru și Bosnia-Herțegovina.

Share Page

Close