facebook
Comentariul zilei

Basescu a umilit-o pe Dancila de fata cu toti alesii!

Fostul președinte Traian Băsescu a râs, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, de discursul premierului Viorica Dăncilă în care șeful Executivului a prezentat prioritățile României de la 1 ianuarie 2019, data la care Bucureștiul va prelua timp de 6 luni președinția rotativă a Consiliului UE.

„A fost un discurs corect din punct de vedere al limbajului de lemn bruxellez, dar care nu pune degetul pe prioritățile Romîniei. Aș pune o întrebare. Doamna premier nu a simțit nevoia să primească un mandat de la Parlamentul României? A fost corelat cu punctul de vedere al Președintelui, care timp de 6 luni va avea puncte de vedere ca și Guvernul? Iată doar câteva întrebări. Din discursul dnei premier am înțeles că (râde – n.red.) exercitarea președinției Consiliului UE se limitează la a fi un facilitator. Total greșit! Ești un negociator, ai puncte de vedere precise în Consiliul UE. Nu vreau să primim de la premisa că suntem doar niște organizatori de întâlniri”, a declarat Traian Băsescu în plenul reunit al Parlamentului.

Discursul acestuia nu a fost huiduit și nici fluierat de parlamentarii PSD-iști, așa cum se întâmplă atunci când aceștia dezaprobă spusele vorbitorilor.

„Dle președinte, v-a cam expirat timpul”, i-a spus Tăriceanu.

„Eu pot să mă opresc, dar ați ratat șansa să mai învățați câte ceva”, i-a răspuns Băsescu.

Share Page

Close