facebook
ACTUALITATE

Bușoi: Cu sute de taxiuri fără autorizație, Firea ocrotește un sistem care miroase urât

Cristian Bușoi, președinte PNL București, a spus că „în acest moment, în București circulă sute de taximetre cu autorizații de taxi nevalide, situație bine cunoscută de Gabriela Firea; iar faptul că aceste mașini sunt pe stradă și activează în transportul taxi reprezintă o încălcare a legii taximetriei 38/2003”. 

„Pentru a nu exista dubii, am primit si pot prezenta public – și pe această cale va afla și doamna Firea – fotografii a peste 200 de mașini care prestează ilegal serviciul de taxi și care se află pe lista primăriei cu autorizații expirate.

Pentru toate aceste mașini există sesizări către Poliția Locală din cadrul Primarie București și către doamna Primar General, sesizări la care doamna primar Firea nu a găsit de cuviință să ofere nicio lămurire.

Din pacate, primăria nu a luat nicio masură în condițiile în care consecința legală, firească ar fi retragerea autorizației pentru dispeceratele sub sigla cărora funcționează taxiurile cu autorizații nevalide. Reacția doamnei primar la această situație este amenințarea cu interzicerea car-sharingului.

Motivația simplă pentru care doamna Firea se face că plouă când vine vorba despre lămurirea neregulilor din sistemul de taxi din Capitală este că are cunoștință de aceste nereguli și de sistemul care le generează.

Faptul că primăria nu ia nicio măsură înseamnă că încurajează un sistem de interese care miroase urât și care întreține mizeria în transportul de taxi din București, un sistem care deopotrivă îi afectează pe taximetriști și pe cetățenii Capitalei”, a spus Cristian Bușoi.

 Sursa: dcnews.ro

Share Page

Close