facebook
Angajari

Ce nu au spus Dragnea si Olguta Vasilescu despre noua lege a pensiilor: Creste valoarea bruta, care va fi impozitata, nu neaparat netul!

Majorările promise prin legea pensiilor ar urma să vină cu cheltuieli neprevăzute pentru pensionari. Sindicaliștii susţin că proiectul va conduce doar la creșterea brută a pensiilor care ar urma să se și impoziteze. În prezent, pensionarii cu un venit brut peste 2.000 de lei plătesc un impozit de 10%.

„Avem deja un precent prin legea salarizării bugetare. S-ar putea să ne trezim în aceeași situație cu pensionarii, în sensul în care modificând sistemul de fiscalitate din România, să avem ca și consecință, faptul că pensia nu va scădea ca valorea brută, da venitul din pensie va fi mult mai mic pentru că va fi fiscalizat cu impozitarea, depinde de pragul care se stabileste sau se vor plăti taxele de sănătate aferente contributiei respective”, a spus Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa.

Sindicaliștii susţin că proiectul noii Legi a pensiilor va discrimina femeile, care vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi, dacă statul nu le va acorda alte compensaţii. La polul opus, federațiile de pensionari susțin că proiectul ar urma să elimine inechitățile din prezent, când pensiile femeilor sunt mai mari decât ale bărbaților.

„Există stagiu de contribuție diferențiat care nu mai face parte din formula de calcul, ci este o formula unitară, indiferent de efect, va avea ca și consecință ca pensiile pentru femei, în aceleași condiții vor fi mai mici cu cel puțin 15%. Dacă adăugăm și faptul că vor avea o reducere la stagiul complet de cotizare în funcție de numărul de copii pe care îl au.  Rezultatul este că diferența dintre pensile bărbaților și a femeilor va creste până la 30 la sută”, a mai spus Hossu.

De asemenea, economistul Cristian Păun a precizat: „Va fi un fel de creștere negativă a pensiei pentru că cele mai multe pensii vor crește pe brut și vor intra într-o nouă grilă de impozitare, și de ce nu, noi impozite, să fie adaugate la pensiile aşa zis mari”.

O altă schimbare este metoda de calcul care ar urma să fie aplicată din 2021. Dacă în acest moment, punctul de pensie se raportează la salariul mediu brut, adică 4.200 de lei cât este de la 1 ianurie, din 2021, punctul de pensie se va raporta la rata inflației, care este de zero, cel mult 1%.

Totodată, Ministrul Muncii a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea, iar vârsta de pensionare nu se va modifica. Iniţial, au existat trei formule de calcul, iar în urma simulărilor a fost aleasă una.

„Este o lege capitală şi cred că toată lumea înţelege acest lucru. E o lege la care s-a lucrat foarte mult, pe care PSD şi-a dorit-o foarte mult să iasă într-o formă bună. Sigur că vom auzi tot felul de critici”, a mai afirmat ministrul Muncii.

„Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25, 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor. Ei bine, VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, deci dă cifra de 75, care va fi 75 de lei. Apoi, numărul de puncte înseamnă suma punctajelor anuale. Deci se înmulţesc acestea – nr. de puncte şi cu valoarea punctului de referinţă. Şi am luat şi un exemplu, ca să fie şi mai uşor de priceput pentru toată lumea – 40 de puncte, să zicem, ori 75, care este VPR-ul, există o pensie de 3.000 de lei. Din toate calculele pe care le-am făcut până acum, pensiile se dublează în cei 4 ani”, a spus ministrul Muncii.

Stagiul de cotizare complet rămâne la 35 de ani. Pentru a se pensiona cineva fară niciun fel de penalizare, trebuie să aibă 65 de ani, plus 35 ani stagiu complet de cotizare”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Share Page

Close