facebook
Mediu

Cele mai mari fabrici din Romania anunta ca nu vor mai procesa lemn taiat din Parcurile Nationale

 Agent Green a obținut angajamentul ferm al unei părți importante din industria lemnului pentru a refuza materialul lemnos provenit din parcurile naționale și pădurile virgine din România. Sprijinul industriei vine pe fondul pe care Senatul și Ministerul Apelor și Pădurilor susțin inițiative legislative care periclitează ireversibil biodiversitatea.

 În aceste vremuri grele în care statul român derapează consecvent și se comportă ca inamicul numărul 1 al naturii, am cerut corporațiilor globale din industria lemnului care desfășoară operațiuni în țara noastră să își îmbunătățească politicile, transparența, trasabilitatea lemnului și să facă pentru natură mai mult decât le cere legislația. Am negociat cu industria mai bine de un an și astăzi anunțăm primele rezultate majore. 4 jucători principali de pe piața lemnului spun NU lemnului din parcurile naționale”, a spus Gabriel Păun, fondatorul Agent Green.

Agent Green a contactat 11 companii mari și foarte mari care împreună prelucrează majoritatea lemnului românesc. Companiilor li s-a adresat un set de 7 întrebări cu scopul de a clarifica dacă acestea folosesc lemn ilegal, lemn din parcuri naționale și din păduri virgine, dar și cum pot dovedi politicile și angajamentele făcute.

Studiul intitulat ”Forest Policy Checker” este publicat aici:

https://www.agentgreen.ro/wp-content/uploads/2018/03/20180112_forest_policy_checker_romania_RO-2A.pdf

Luând în calcul investigațiile noastre anterioare care au expus mai multe companii mari acceptând direct din pădure sau din depozite lemn ilegal din parcuri naționale și din păduri virgine, chestionarul nostru a generat valuri în rândul companiilor. La început, au fost timide și a fost nevoie să organizăm o întâlinire comună cu ambasadele țărilor din care aceste companii provin pentru a sparge gheața. Odată început, acest dialog structurat a generat procese interne majore în rândul companiilor care au dus la adoptarea acestor politici noi mai riguroase pentru conservarea biodiversității. Dar companiile se tem deoarece angajamentul lor rămâne fragil atâta timp cât Guvernul va bloca îmbunătățirea Inspectorului Pădurii care poate depista lemnul ilegal și cel din parcurile naționale și pădurile virgine chiar și în depozite unde de obicei se amestecă lemnul”, a explicat Păun, liderul negocierilor cu corporațiile.

Companiile contactate au fost: Egger, Holzindustrie Schweighofer, IKEA, JF Furnir (Holver), Kronospan, Expansion, Kastamonu, Losan, Massiv, Succes și Yildiz Entegre. Deocamdată, doar primele 5 companii din listă au decis să răspundă chestionarului și să coopereze.

Companiile chestionate sunt din Austria, România, Spania, Suedia, Turcia și Statele Unite ale Americii. Doar cele din Austria și din Suedia au răspuns. Cele mai progressive companii sunt în general cele care au fost aspru criticate public și a căror reputație a avut deja de suferit. “Egger, Holzindustrie Schweighofer, JF Furnir (Holver) și Kronospan refuză lemnul din toate cele 13 parcuri naționale din România și din păduri virgine. Mai mult, companiile au dezvoltat un mecanism pentru a-și dovedi angajamentul. Din păcate IKEA a rămas codașă și continua să accepte deliberat lemn din parcurile naționale și pădurile virgine masacrate legal sau illegal, atâta timp cât acestea sunt certificate FSC. Mai mult IKEA a evitat să ofere răspunsuri clare iar transparența acestei companii este deosebit de redusă în ciuda unui marketing agresiv prin care se declară responsabilă cu mediul”, a sintetizat Păun despre răspunsul companiilor.

 ”Suntem îngrijorați că în parcurile naționale nu se respectă scopul de conservare al biodiversității pentru care acestea au fost desemnate. Firma noastră a decis să excludă achizițiile de lemn din parcurile naționale. Cerem regulat actele de punere în valoare de la toate administrațiile parcurilor naționale pentru a putea opri acest lemn la poarta fabricii”, a spus Katharina Schabasser, ofițer CSR al JF Furnir (cunoscută în România prin brandul Holver), prima companie care a răspuns fără ezitare chestionarului.

Este interesant că tocmai companiile care au fost aspru criticate, precum Holzindustrie Schweighofer, au devenit treptat cele mai transparente, oferind în premieră chiar și date despre locul de proveniență al lemnului procesat. Această companie a dezvoltat Timflow, sistemul de trasabilitate al lemnului bazat pe urmărirea în timp real a camioanelor echipate cu dispositive de urmărire GPS și fotografii cu toate transporturile de lemn. Holzindustrie Schweighofer, dar și Kronospan au răspuns pozitiv solicitării Agent Green de a efectua în anumite condiții controale neanunțate în fabrici din partea oricărui ONG.

Aceasta este doar prima ediție a ghidului <Forest Policy Checker>. Încurajăm și alte companii să se alăture efortului de a opri tăierile ilegale și de a proteja pădurile virgine și parcurile naționale.”, a adăugat Păun. Acesta a mai susținut că ”În România situația este pe dos dacă industria este mai activă decât Guvernul. Legislația promovată rămâne în continuare complicate și plină cu zone gri interpretabile. Asta denotă dezinteres pentru aplicarea legislației și conduce la practice criminale, distrugerea naturii și riscuri economice. Dovadă stă și faptul că seria noastră investigativă, <Un Masacru Național>, care expune degradarea deliberată și planificată a parcurilor naționale și a pădurilor virgine nu a condus la nicio măsură din partea Guvernului”.

Cele mai mari suprafețe cu păduri virgine din Uniunea Europeană sunt încă adăpostite în România dar acestea sunt distruse sistematic din cauza corupției politice, a lăcomiei și a moleșelii autorităților de control guvernamentale. În parcurile naționale se exploatează tot mai mult lemn, iar în acest moment niciunul din cele 13 nu corespund cu exigențele științifice internaționale stabilite de IUCN (Uniunea Internaționale pentru Conservarea Naturii). Ministerul Apelor și Pădurilor a negat existența inventarului PIN MATRA al pădurilor virgine, a amputat Inspectorul Pădurilor și a frânat dezvoltarea acestei aplicații. Recent, Senatul a votat o lege care ar urma să permit chiar și exploatarea zonelor de protecție strictă, inclusiv pădurile virgine. ”Ne confruntăm cu asalt integrat al legislativului și exectivului asupra tezaurului natural al țării, așa că inițiativa noastră de responsabilizare a industriei lemnului are sens”, a încheiat Păun.

Share Page

Close