facebook
International

China isi blindeaza granita cu Coreea de Nord. Un atac american pare a fi iminent

Ca urmare a crizei nucleare din Coreea de Nord, China se pregăteşte, într-un mod alert, să îşi întărească graniţa cu regimul de la Phenian, existând temeri că SUA ar putea declanşa atacul.

Beijingul este îngrijorat de faptul că un război purtat între Coreea de Nord şi SUA ar putea afecta oraşele şi satele aflate lângă graniţa din nordul ţării. De asemenea, oficialii chinezi se tem că o masă de refugiaţi nord-coreeni, constituită din milioane de oameni, ar putea ajunge pe teritoriul chinez ca urmare a izbucnirii războiului, potrivit express.co.uk

China şi-a sporit numărul militarilor care patrulează de-a lungul graniţei cu Coreea de Nord, potrivit localnicilor chinezi. Nivelul radiaţiilor va fi monitorizat, preventiv, în oraşele care ar putea fi afectate primele de un viitor atac nuclear din partea SUA.

De asemenea, cetăţenilor chinezi, cărora li s-a sugerat să nu mai ajute dezertorii nord-coreeni, li s-a amintit faptul că datoria lor este să îi predea pe cei care au fugit din Coreea de Nord, pentru a fi repatriaţi.

Fiecare cetăţean din China care ajută nord-coreeni să fugă din ţara lor natală riscă să fie arestat și pedepsit. Pe un banner plasat pe un gard aflat la graniţă, în oraşul Dandong, este afişat mesajul: “Cetatentii care observă activităţi de spionaj, trebuie să anunţe imediat acest aspect autorităţilor”.

Localnicii au observat că numărul trupelor militare, aflate la graniţa dintre cele două ţări, a fost suplimentat, ca urmare a declaraţiilor tot mai îngrijorătoare venite din partea lui Kim Jong-un şi Donald Trump, în decursul lunii trecute.

Sursa: Express

Share Page

Close