Stirea Zilei

Copacul anului in Europa, taiat cu drujba de oamenii primariei Cîmpeni! ”Un c***t de pom!”

Vechi de peste 200 de ani si declarat recent in Parlamentul European drept ”Copacul Anului 2018”, platanul falnic din Cîmpeni a fost taiat cu drujba de oamenii primariei care au urlat si amenintat cetatenii suparati. ”Intervenţie brutală, cu drujba asupra copacului premiat cu titlul de Arborele anului 2019 în România. Ignoranţa şi prostia conduc Primăria Câmpeni”, susţine într-o postare pe Facebook avocatul Stana Drăgoiu, care a propus copacul în competiţia naţională pe care a şi câştigat-o. Primarul oraşului, Călin Andreş, îi răspunde că decizia de retezare a unor crengi aparţine Consiliului local şi Primăriei Câmpeni. ”Înarmată” cu un telefon mobil, Stana Drăgoiu a încercat să apare arborele de furia drujbelor, dar este ameninţată de către viceprimăriţa din localitate, care îi spune ”Vă jur că vă lovesc telefonul şi vi-l arunc.” Un alt bărbat o ameninţă pe aceasta că dacă nu stă la trei metri distanţă o va plesni: ”La trei metri distanţă că v-am plesnit”. Pe filmare apare şi primarul din Cîmpeni, Călin Andreş, care declară că cei care toaletează arborele sunt muncitori şi că nu ştie dacă platanul a fost declarat un arbore de însemnătate, deoarece nu a primit nici o înştiinţare oficială la primărie. La competiţia ”Arborele anului 2019 în România”, organizată în perioada 3 octombrie - 23 octombrie 2018, copacul din capitala Ţării Moţilor a primit cele mai multe voturi online în raport cu ceilalţi cinci arbori seculari incluşi în concurs. ”Premiat la Bruxelles, în Parlamentul European, pe 20 martie 2019, platanul este unul din cei 16 arbori remarcabili ai Europei. Ceea ce nu înseamnă că, odată evenimentul de la Bruxelles terminat sau venirea primăverii, n-ar putea beneficia de «toaletare» tipic românească. Adresăm către Primăria Oraşului Câmpeni rugamintea de a asigura protecţia cuvenita, acestui platan!”, afirmă un alt susţinător al copacului secular. Arborele din Cîmpeni a fost plantat în urmă cu câteva sute de ani şi a devenit un fel de simbol al oraşului. Oamenii îşi dădeau în trecut întâlnire ”la platan”. În epoca comunistă, lângă platan a fost construit un cinematograf. Proiectanţii şi constructorii au avut mare grijă să fie ocrotit. Astfel, la umbra platanului, au continuat să fie spuse poveştile mai multor generaţii. La competiţia europeană, copacul din Câmpeni s-a clasat pe locul 13 din 15 participanţi, potrivit numărului de voturi primite online.

28 mar 11:48