facebook
Sport

Cum explica Simona Halep infrangerea umilitoare de astazi: Nu am fost pregatita!

Simona Halep (locul 1 WTA) a incercat sa explice infrangerea drastica suferita in semifinalele de la Indian Wells (scor 3-6, 0-6 cu Naomi Osaka). Liderul mondial a precizat ca momentul decisiv al partidei a fost cel din game-ul sapte, cand a ratat o minge de break, iar apoi si-a pierdut serviciul. „Nu am fost pregatita si am jucat gresit. Nu am simtit mingea deloc”, a spus Halep.

„Am incercat totul pentru a fi pregatita sa joc acest meci. Nu caut scuze. Doar explic ce s-a intamplat. Nu am fost pregatita si am jucat gresit. Nu am simtit mingea deloc. Am jucat ok pana la 4-3, dar apoi am iesit din joc. Nu stiu de ce. Mi-am pierdut concentrarea. Ea a fost mai buna, mai bine pregatita, a fost gata sa joace si sa castige meciul. Eu nu am fost”, a declarat Halep, la conferinta de presa, potrivit WTA Insider.

Loading...

Condusa cu 6-3, 3-0, Simona Halep i-a cerut ajutorul lui Darren Cahill, insa nici sfaturile australianului nu au mai ajutat-o pe romanca. Mai mult, Simona a refuzat dialogul cu antrenorul ei.

Ce i-a transmis Darren Cahill:

„In primele sapte game-uri, totul bine. Era 3-3, 30-0… Ce s-a intamplat? Haide, spune-mi ce s-a intamplat!? Comiti greseli dupa greseli. Nu esti tu, asta nu este jocul tau! Dam restart aici. Esti capabila sa faci asta. Munceste, taie erorile nefortate. O impingi in spate cat poti de mult. Poti face asta. Cate un punct pe rand. Ataca de fiecare data cand ai avantaj la serviciu! Forteaza, fii mai agresiva, mai ales pe al doilea serviciu! Haide, fa ceva diferit!”, i-a spus Cahill Simonei Halep.

In 2015, Halep a castigat competitia, iar la editia de anul trecut a fost eliminata in turul al treilea (3-6, 3-6 impotriva Kristinei Mladenovic).

Saptamana viitoare, Halep va participa la turneul de la Miami (tot „Premier Mandatory”).

Share Page

Close