Stirea Zilei

Decizie ISTORICA pentru Romania si Republica Moldova! Milioane de oameni asteptau asta!

In Şedinţa Guvernului Republicii Moldova de astăzi, 16 iunie 2015, a fost aprobata o decizie prin care accesul cetăţenilor Uniunii Europene, inclusiv al cetăţenilor români, pe teritoriul Republicii Moldova este permis în baza cărţilor naţionale de identitate aflate în prezent în circulaţie, şi nu doar a paşaportului, ca până în prezent. „Această măsură reprezintă un semnal politic clar al angajamentului Republicii Moldova faţă de parcursul său european, un instrument concret de încurajare a contactelor şi schimburilor celor mai diverse între cetăţenii de peste Prut şi cei ai Uniunii Europene, inclusiv ai României, precum şi de susţinere a racordării statului vecin la spaţiul european.”, a declarat Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe. Pornind de la aşteptările exprimate la nivelul opiniei publice din România, subiectul facilitării accesului cetăţenilor UE, inclusiv români pe teritoriul statului vecin cu cartea de identitate a fost ridicat de ministrul Bogdan Aurescu în cursul întrevederii din 25 martie 2015, de la Bucureşti, cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, dl. Andrian Candu. Ulterior, Ministerul român al Afacerilor Externe a abordat această temă în dialogul sectorial cu autorităţile Republicii Moldova, inclusiv în cadrul consultărilor pe linie consulară cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. „Adresez deosebite mulţumiri autorităţilor de la Chişinău pentru această decizie care vine în sprijinul întăririi legăturilor dintre cetăţenii de pe cele două maluri ale Prutului şi care reconfirmă trăinicia Parteneriatului Strategic dintre statele noastre”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu. Guvernul Republicii Moldova a adoptat în şedinţa sa din 10 iunie 2015 Hotărârea nr. 63/2015 prin care se amendează cadrul legislativ existent cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetăţenilor străini în Republica Moldova. Astfel, se prevede acordarea unei facilităţi unilaterale în favoarea cetăţenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza cărţilor naţionale de identitate. Măsura va intra în vigoare la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Prin măsura adoptată în urma demersurilor iniţiate de MAE român, Republica Moldova se aliniază la practica instituită deja de statele din Balcanii de Vest care au aspiraţii similare cu cele ale Republicii Moldova în raport cu UE şi se bucură de acelaşi regim de circulaţie în spaţiul comunitar european. Sursa: stiripesurse.ro

16 iun 20:43