facebook
ACTUALITATE

Deputatul PSD ”Mitraliera” a depus un proiect de lege prin care cine de mita scapa basma curata!

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a semnat și a depus la Senat o propunere legislativă pentru modificare şi completare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal prin care mituitorii ar putea scăpa de pedeapsă dacă își recunosc fapta în maxim 6 luni. Proiectul vine și cu pedepse pentru procurorii care fac înțelegeri cu denunțătorii din dosarele penale.

Potrivit propunerii deputatului PSD, ”mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii ei”.

În plus, la articolul 292 din Codul Penal, care se referă la Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unități, și care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, inițiatorul propune ca făptuitorul să nu fie pedepsit, dacă denunță fapta main înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de șase luni de la data săvârșirii ei.

Inițiatorul introduce și un nou articol în Codul Penal, intitulat ”Abuzul de Putere al organelor judiciare”, care prevede că fapta lucrătorului de cercetare penală sau a judecătorului care în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul procesului penal, de a promite persoanei cercetate, suspectului sau inculpatului o situație procesuală care să ducă la neluarea de măsuri preventive sau înlocuirea lor cu o măsură mai ușoară, în schimbul căreia acesta să denunțe persoane care au săvârșit infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

Dacă promisiunea ajunge în faza de executare, maximul special al pedepsei prevăzut de lege se majorează cu jumătate. De asemenea, procurorii care nu soluționează o plângere, un denunț, în termen de 2 ani de la data sesizării riscă închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Inițiatorul propune și noi termene pentru prescripția răspunderii penale. Astfel răspunderea penală dispare după șase ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită închisoare mai mare de cinci ani, dar nu mai mult de 10 ani.

Un alt termen pentru prescripția răspunderii penale este de 4 ani, pentru infracțiuni pedepsite cu închisoarea mai mari de un an dar care nu depășesc 5 ani. Iar al treilea termen este de 2 ani, atunci când infracțiunea se pedepsește cu închisoare care nu depășește un an sau amendă.

Proiectul a fost depus la Senat pe 21 decembrie și este semnat doar de Cătălin Rădulescu, la inițiatori. Săptămâna aceasta a mai fost depus un proiect de lege privind conflictul de interese, care să fie prescris în 3 ani, anunță Libertatea.ro.

105 deputaţi, dintre care 103 de la PSD, unul neafiliat şi unul de la minorităţi, au depus o propunere de modificare a Legii 176/2010 privind integritatea funcţiilor şi demnităţilor publice. Ei doresc, astfel, introducerea unui termen de prescripţie pentru conflictul de interese şi incompatibilităţi.

Share Page

Close