facebook
Politica

Doliu in PSD: Un mare baron local a murit vineri!

Fostul deputat PSD de Dâmboviţa, Ion Stan, a murit, acesta avea afecţiuni cardiace şi diabet, iar anunţul decesului său a fost făcut, vineri, de către organizaţia PSD Dâmboviţa care a transmis un mesaj de condoleanţe.

”Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa – a primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a celui care, pentru o importantă perioadă de timp, a marcat destinul acestui partid, domnul Ion Stan. Acesta a fost prefect, deputat PSD (2000 – 2016), preşedinte, vicepreşedinte şi secretar al Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI şi preşedinte al PSD Dâmboviţa timp de aproape 14 ani”, se arată în comunicatul PSD Dâmboviţa.

Potrivit PSD Dâmboviţa, Ion Stan a sprijinit comunitatea dâmboviţeană, prin numeroase proiecte pe care le-a susţinut din funcţiile deţinute, de prefect sau parlamentar.

”Personalitatea sa marcantă a fost susţinută de perseverenţa şi determinarea cu care a luptat pentru a ajuta la dezvoltarea comunităţii dâmboviţene, proiecte majore care s-au derulat în judeţul nostru, în diverse domenii, fiind legate de numele politicianului Ion Stan. Cu siguranţă, proiectul său de suflet rămâne Mănăstirea Nucet, din comuna natală, în a cărei renaştere s-a implicat foarte mult. Pentru toţi cei care l-au cunoscut, Ion Stan a însemnat un model de seriozitate, corectitudine şi caracter, dovadă că permanent s-a bucurat de aprecierea şi admiraţia colegilor şi a prietenilor”, se mai arată în mesajul transmis de către PSD Dâmboviţa.

Stan s-a retras din viaţa publică în 2016, odată cu condamnarea primită în luna ianuarie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit bani în timpul campaniei electorale din 2012 de la oameni de afaceri în schimbul înlesnirii câştigării unor contracte cu statul. Un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a respins apelul declarat de Ion Stan şi a menţinut condamnarea dată în primă instanţă în martie 2015.

Share Page

Close