facebook
International

Dragnea merge cu elicopterul si unul dintre cei mai puternici oameni din UE asteapta autobuzul in statie

Un român care locuiește în Bruxelles a postat pe Facebook o imagine cu un înalt oficial al Uniunii Europene așteptând în stație mijloacele de transport în comun. Este vorba despre Federica Mogherini, care din 2014 este aleasă de Consilul European în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

„Doamna Mogherini, al treilea om în UE, merge cu autobuzul. Sunt convins că la fel procedează și domnul Dragnea, al treilea om din România (când îi expiră ITP-ul), sau domnul Meleșcanu, omologul doamnei Mogherini, nu? Sau doamna Dăncilă când era la Bruxelles. Sau domnul Tăriceanu în loc să stea la coadă la reînnoit permisul”, scrie Lucian Marinescu, pe pagina sa de Facebook.

Ceea ce pentru politicienii de la noi este considerat o excentricitate, pentru aleșii din alte state civilizate este o normalitate. Primarul Londrei, de exemplu, Sadiq Khan, merge des la serviciu cu autobuzul și metroul. Și predecesorul său, Boris Johnson, care acum este ministrul de Externe al Regatului Unit, mergea la serviciu fie cu transportul în comun, fie cu bicicleta.

Primul-ministru olandez, Mark Rutte, a fost fotografiat în timp ce ajungea la o întâlnire cu Regele Olandei, Willem-Alexander, pe o bicicletă. De altfel, acesta merge în mod constant cu bicicleta la serviciu într-o țară în care ciclismul este o religie.

Dintre politicienii de la noi, Klaus Iohannis a ales de câteva ori să meargă cu bicicleta la serviciu. În luna aprilie, președintele a fost surprins de jurnaliștii de la Libertatea în timp ce pedala între reședința oficială, Vila Lac 2, și Palatul Cotroceni.

Şeful statului a profitat de vremea frumoasă şi luni, când s-a plimbat pe două roţi în Parcul Herăstrău. El s-a plâns atunci că traficul din Bucureşti este infernal. Simțindu-se vizată, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, l-a ironizat și a spus că poate președintele vrea să facă schimb de funcții.

FOTO: Lucian Marinescu/Facebook

Share Page

Close