Stirea Zilei

Dreptate e asta?! Politicienii se lafaie cu pensii speciale de mii de euro si un militar care a luptat in Afghanistan ia 360 de lei pe luna!

Apariție-surpriză la „Chefi la cuțite”, luni seară! Un militar în rezervă, care a fost prezent în teatrele de luptă din Irak și Afganistan, s-a numărat printre concurenți. Acum, în vârstă de 31 de ani, căpitanul în rezervă Mikloș Tolnai este bucătar, dat fiind că la 26 de ani a suferit un accident și a fost retras la vatră. „Din păcate, la vârsta de 26 de ani, am suferit un accident în timp ce mă aflam în misiune în Afganistan și am fost trecut în rezervă. Nu am voie să vorbesc despre ce s-a întâmplat acolo. Însă vă pot spune că totul se schimbă într-o secundă. Acum ești omul acela brav, iar în următoarea clipă…”, a povestit Tolnai, la Antena 1. Bugetul.ro vă dezvăluie astăzi ce pensie are Tolnai. După  accident, Mikloș Tolnai a fost trecut în rezervă, cu o pensie de 360 lei.

„Recuperarea psihică se face cel mai greu. Asta m-a durut cel mai mult, că eram neputincios. Atunci am realizat cât de scurtă poate fi viața și asta mi-a provocat panică. Acum, am o pensie de veteran de 360 lei. Toate coastele mele sunt lipite de coloana vertebrală cu plăcuțe și am o pensie de 360 lei. Atât costă viața unui militar. Plus o strângere de mână și o scrisoare din partea ministrului Apărării. Cel mai mult m-a durut atunci când am fost trecut în rezervă pierderea acelei legături cu camarazii. E o chestie specială. Faptul că îți bazezi viața pe cineva creează o legătură foarte puternică”, a mai declarat Tolnai.

2 mai 19:42