Stirea Zilei

EMOTIONANT! Un adolescent de origine romana a avut o ULTIMA DORINTA! I s-a indeplinit inainte sa MOARA!

Il cheama Omar Al Shaikh si este de origine romana, iar cand se afla pe patul de moarte a avut o singura dorinta. Băiatul de 16 ani şi-a cerut iubita de soţie când a aflat că suferă de leucemie în stadiu terminal şi că mai are doar câteva zile de trăit. Iubita tânărului, Amie Cresswell, a acceptat propunerea adolescentului şi cei doi s-au căsătorit, având permisiunea părinţilor lor, într-o ceremonie emoţionantă, înconjuraţi doar de familie şi prieteni. Omar spusese, imediat după ce aflase că tratamentul împotriva leucemiei nu dăduse roade şi că mai are doar câteva zile de trăit, că îşi doreşte ca "toată lumea să îl vadă căsătorindu-se cu Amie". Băiatul i-a oferit acesteia un inel făcut chiar de el, dintr-o floare. La începutul anului, medicii din Birmingham, unde adolescentul de origine română locuia, i-au spus acestuia că nu mai are decât câteva luni de trăit în cazul în care nu va fi descoperit un donator compatibil. Din pricina moştenirii arabe şi române, găsirea unui donator compatibil s-a dovedit imposibilă, scrie Birmingham Mail.
Citeste si: HARTA DURERII! Arata-mi unde te doare ca sa-ti spun ce boala ai! Izvorul fermecat din judetul ALBA vindeca ORICE BOALA!
Din păcate, la doar trei zile după ce s-a căsătorit cu iubita sa, Omar a încetat din viaţă. Băiatul fusese diagnosticat cu leucemie acută mieloidă după ce a leşinat, în timpul unui meci de fotbal. Sursa: realitatea.net  

25 iun 19:28