facebook
Stiri locale

Faptele care fac mai mult decat o mie de cuvinte! O maicuta trateaza gratuit oamenii strazii din Romania

Măicuța Anastasia din Timișoara merge în fiecare lună la un adăpost destinat oamenilor străzii, acolo unde îi consultă, le face analize şi îi ajută pe cei fără posibilități să îşi rezolve gratuit problemele medicale.

Grație măicuței, în colaborare cu Mitropolia Banatului şi Fundaţia Profilaxis, persoanele care nu au acte de identitate sau asigurare de sănătate beneficiază de ajutor medical specializat, scrie libertatea.ro.

Astfel, de anul trecut, măicuța, care este specializată în medicină internă, face parte din echipa medicală a unei policlinici private.

”Acolo sunt aproximativ 50 de persoane şi când noi ne-am dus să le ducem hrană şi îmbrăcăminte, am constatat că erau dintre ei foarte mulți, dacă nu putem să spunem că toţi aveau nevoie de asistență medicală” – ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului

”Am hotărât să mergem o dată pe lună, să mergem o dată pe lună eu cu ecograful şi cu asistentul pentru analize. Şi am zis că e mai ușor să mergem noi acolo, în mediul lor, altfel se simt, altfel vorbesc”, a declarat măicuța Anastasia, medic interne.

Oamenii nevoiași beneficiază astfel de consultații şi de analize gratuite. Sunt văzuți întâi la adăpost, iar apoi, în funcție de starea lor de sănătate, sunt trimiși către alți medici specialiști, în policlinică.

Share Page

Close