facebook
Media PLAN

Fostul presedinte Emil Constantinescu acuza public postul Antena 3 ca transmite stiri false!

Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, a intrat într-un scandal imens cu cei de la Antena 3. Totul s-a întâmplat după ce postul de ştiri a prezentat un reportaj din comuna Cornu în care s-a prezentat informaţia conform căreia Emil Constantinescu ar deţine o casă în această comună. Acesta neagă cu vehemenţă această informaţie. „Precizăm că preşedintele Constantinescu nu deţine şi nu a deţinut niciodată o casă sau un teren în comuna Cornu. Este regretabil că un post de ştiri ca Antena 3 a putut prezenta o astfel de ştire neadevărată, care putea fi uşor evitată dacă reporterul ar fi verificat evidenţele primăriei.

Loading...

Având în vedere că timp de 28 de ani, de când profesorul Emil Constantinescu a devenit persoană publică, a existat o lungă şi intensă campanie de defăimare prin difuzare de informaţii false în presă, dorim să precizăm următoarele:

Emil Constantinescu nu deţine case sau terenuri, în România sau în străinătate. A primit moştenire de la părinţii săi o casă ţărănească din paiantă, cu trei cămăruţe, construită în 1936, împreună cu grădina şi livada, în satul Brădet din judeţul Argeş, în indiviziune cu sora şi fratele său.

Emil Constantinescu locuieşte, din 2001, într-o casă pusă la dispoziţie de RAAPPS, atribuită ca reşedinţă în conformitate cu Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, unde locuiesc şi fiul şi nepotul său. Pentru această locuinţă, care a fost preluată fără nicio piesă de mobilier, preşedintele Constantinescu nu a beneficiat decât de scutirea de chirie şi plăteşte lunar întreţinerea şi toate utilităţile.

De-a lungul întregii sale vieţi, Emil Constantinescu nu a avut alte venituri decât salariul, pensia şi indemnizaţia primite de la stat. A desfăşurat exclusiv activităţi de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, nu a desfăşurat niciodată activităţi comerciale sau cu caracter privat, nu a deţinut acţiuni şi nu a făcut parte din consilii de administraţie ale unor companii cu capital de stat sau privat. În prezent este preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, funcţie care nu este remunerată.

Solicităm reprezentanţilor mass media ca înainte de a difuza informaţii, în presă sau pe reţelele de socializare, să se adreseze Cabinetului preşedintelui Emil Constantinescu, pentru verificarea lor”, se anunţă într-un comunicat de presă.

Share Page

Close