Stirea Zilei

Harta Europei NU va mai fi la fel! Dupa mai bine de 200 de ani o GRANITA din INTERIORUL UE se schimba!

Fluviul Meuse, care delimitează teritoriile Belgiei şi Olandei potrivit unui acord din secolul al XIX-lea, şi-a modificat cursul în ultimele decenii, motiv pentru care graniţa dintre aceste ţări ar urma să fie retrasată în 2016, în baza unui document pe care îl vor aproba parlamentele celor două state, informează luni ziarul belgian 'Le Soir', citat de Agerpres. Belgia va ceda Olandei cele 14 hectare ale peninsulei Eijsder Beemden, care nu mai are legătură terestră decât cu Regatul Ţărilor de Jos şi în care autorităţile belgiene pot ajunge doar traversând cursul de apă şi, implicit, teritoriul olandez. În schimbul acestei zone, total nelocuite, Belgia va primi patru hectare, tot fără locuitori, din actualul teritoriu al Olandei. În 1843, când s-a fixat linia de demarcaţie dintre cele două ţări, regiunea Eijsder Beemden era unită de teritoriul belgian, dar schimbările intervenite în pacursul fluviului au dus la actuala stare de fapt. Discuţiile vizând soluţionarea acestei probleme printr-un transfer de teritorii au început în urmă cu trei ani, când în zonă a fost găsit cadavrul unui om care fusese decapitat. Poliţia olandeză nu putea efectua ancheta pentru că teritoriul era belgian, iar autorităţile belgiene aveau nevoie de un permis special din partea celor olandeze pentru a ajunge acolo. Profitând de aceste probleme, acest 'no man's land' a devenit un veritabil paradis al vânzătorilor şi consumatorilor de droguri.  

5 ian 09:33