Stirea zilei

Incepand din aceasta seara iarna pune stapanire pe intreaga tara: Ninsori abundente, ger si polei!

Anunţ de ultimă oră de la meteorologi. Din această seară, de la ora 20 şi, până miercuri seară ne aşteaptă noi valuri de ninsori, lapoviţă, polei, dar şi viscol la munte.

“În cursul nopții de luni spre marți (15/16 ianuarie) și în primele ore ale zilei de marți (16 ianuarie) pe arii relativ extinse în sudul și sud-estul teritoriului va ninge în general slab cantitativ. Pe litoral vor fi posibile și precipitații mixte și polei.
Din după-amiaza zilei de marți (16 ianuarie) precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat și în lapoviță și ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp, cu precădere, în zonele de munte și în sud-vest.
Local se va semnala polei în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, apoi și în Muntenia, Moldova și posibil în Dobrogea.
În zonele de munte temporar vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, în noaptea de marți spre miercuri (16/17 ianuarie) îndeosebi în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaților Meridionali.
Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar va atinge viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă, rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Alina Șerban, meteorolog ANM, a oferit detalii luni, în direct, la Antena 3.

„Pentru această noapte și prima parte a zilei de mâine vorbim de precipitații sub formă de ninsoare în partea de sud și sud-est a teritoriului. De mâine după-amiază, precipitațiile vor fi în extindere și vor cuprinde cea mai mare parte a țării”, a menționat meteorologul ANM.

Loading...

„Precipitațiile vor fi la început sub forma de ninsore, dar se vor transforma treptat în lapoviță și ploaie”, a mai spus Alina Șerban, luni, la Antena 3.

Loading...