Stirea Zilei

INUNDATII in GALATI: Noua morti si peste 700 de case inundate!

INUNDATII in GALATI. Noua persoane si-au pierdut viata, iar o alta este data disparuta in urma viiturilor, in timp ce peste 700 de case din 12 localitati din judet au fost inundate, sute de oameni fiind evacuati, potrivit mediafax.ro. Comandamentul pentru situatii de urgenta a fost convocat la ora 11.30, la Palatul Victoria.

"Avand in vedere precipitatiile abundente cazute in ultimele ore in judetul Galati precum si prognoza meteo pentru orele urmatoare, primul-ministru Victor Ponta a convocat un comandament pentru situatii de urgenta la Palatul Victoria", se arata intr-un comunicat de presa al Guvernului.

Comandamentul va fi coordonat de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, alaturi de care se va afla si ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. In unele zone din judet, cantitatile de precipitatii au fost de 110 l/mp, formandu-se viituri pe versanti.

"Au fost cantitati foarte mari de precipitatii (110 l/mp la Grivita, 96 l/mp la Vladesti) si scurgeri importante de apa pe versanti, fapt ce a dus la cresterea rapida si semnificativa a debitelor paraielor Suhu si Geru. Viiturile au facut patru victime. In localitatea Cuca, doi barbati cu varste de 62, respectiv 85 de ani au murit inecati, o femeie de 74 de ani a decedat cel mai probabil in urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetita de opt ani a fost luata de viitura. De asemenea, o persoana este data disparuta in localitatea Grivita", a declarat, joi dimineata, purtatorul de cuvant al Prefecturii Galati, Petrica Patilea.

Potrivit acesteia, au fost inundate peste 700 de case si peste 500 de curti si gradini. Conform raportarilor de la Prefectura Galati, cele mai mari pagube sunt in comuna Cudalbi, unde 500 case si tot atatea curti si gradini au fost inundate, iar 200 de persoane au fost evacuate din casele afectate de viituri. In localitatea Cuca, opt case au fost inundate, una fiind complet distrusa, 87 persoane au fost evacuate, 14 persoane fiind salvate dupa ce au fost surprinse de inundatii. In aceasta localitate doua poduri au fost distruse si mai multe portiuni de drum au fost afcectate. Aproximativ 100 de case au fost inundate si in localitatea Costache Negri, aceleasi pagube inregistrandu-se si la Maciseni. Ploile au mai produs pagube si la Tecuci, Corni, Foltesti, Mastacani, Rediu, Pechea si Grivita. Reprezentantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Galati Eugen Chirita a declarat, la randul sau, ca in urma ploilor torentiale circulatia a fost partial blocata pe DN 26, intre localitatile Vladesti si Oancea, dar si pe DJ242, intre localitatile Chiraftei si Viile. Traficul feroviar pe ruta Galati-Barlad a fost blocat temporar intre Mastacani si Fartanesti din cauza terasamentul caii ferate, afectat de aluviuni pe o portiune de aproximativ un kilometru. In actiunea de salvare a oamenilor ale caror gospodarii au fost inundate au fost implicati 80 de pompieri 90 militari si 26 jandarmi din judetul Galati.

12 sep 10:51