facebook
Economie

Investitie uriasa: Unul dintre cei mai mari producatori de echipamente audio din lume deschide o fabrica in Romania!

Compania germană Sennheiser, unul dintre cei mai mari producători de echipamente audio la nivel mondial, va construi o fabrică la Braşov, care va produce, iniţial, electronice destinate publicului larg. Finalizarea construcţiei este programată pentru anul acesta.

Va fi cea de-a patra fabrică a companiei, după cele din Germania, Irlanda şi Statele Unite ale Americii.

“De mai mulți ani, EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) este regiunea care ne-a adus cele mai mari creșteri. Cu noua fabrică din România, avem o a treia bază de producție europeană și, în același timp, ne extindem rețeaua de distribuție din Europa. Aceste acțiuni ne oferă un mai bun control asupra volumelor de producție, dar și capacitatea de a fi mai flexibili în a adapta produsele noastre la cerințe de piață dinamice”, a declarat într-un comunicat Andreas Sennheiser, Co-CEO at Sennheiser.

“Cu această nouă fabrică ne continuăm investițiile în independența care continuă să reprezinte calitatea distinctivă și avantajul Sennheiser ca o afacere de familie”, a adăugat el.

Mutarea face parte din strategia companiei de a se consolida pe termen lung ca o afacere de familie independentă, se mai arată în comunicat. Noua bază de producție de la Braşov va asigura pentru Sennheiser și „mai multă flexibilitate pentru a acoperi cererea din piață”.

Fabrica Sennheiser din România va fi localizată în incinta Industrial Park Braşov (ICCO).

În calitate de centru industrial și universitar, Brașovul oferă un excelent mediu de afaceri pentru noua fabrică, precizează compania în comunicat.

“Unul dintre principalele motive pentru care am ales Brașovul este infrastructura, apoi conexiunea foarte bună cu zona economică europeană”, a declarat Daniel Sennheiser, Co-CEO at Sennheiser. “Așteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu Industrial Park Brașov (IPB). Ca un partener important, IPB va juca un rol cheie în a asigura standardele de înaltă calitate pe care le avem pentru fabricarea produselor noastre”.

Noua fabrică se va concentra pe producția de electronice destinate publicului larg.

“Suntem încântați să primim în curând compania Sennheiser în comunitatea dinamică a organizațiilor internaționale din Brașov”, a declarat Călin Costan, proprietarul grupului de firme ICCO (Industrial Park Brașov). “Afacerea de familie Sennheiser este recunoscută la nivel mondial atât pentru inovațiile sale, cât și pentru crearea unor produse de cea mai înaltă calitate”.

“Pentru a îmbunătăți schimbul de experiență, intenționăm să intensificăm relațiile dintre cele patru fabrici Sennheiser”, spune Andreas Sennheiser. În timp ce fabrica din Tullamore, Irlanda, produce în special monitoare de studio și traductoare acustice, la sediul central din Wedemark producția este concentrată în special pe produse premium și profesionale, inclusiv microfoane wireless. Microfoanele pentru piețele americane și asiatice sunt produse la fabrica din Albuquerque, Statele Unite ale Americii.

În total, Sennheiser lucrează cu 20 de subsidiare de vânzări și parteneri comerciali în peste 50 de țări din întreaga lume. Cinci centre de inovație folosesc cercetări și procese de dezvoltare pentru a îmbunătăți puterea inovativă a specialiștilor audio.

Fondată în 1945, Sennheiser este unul dintre cei mai importanţi producători de căşti audio, microfoane şi sisteme de transmisie wireless la nivel global. Compania are aproximativ 2.800 de angajaţi. Compania este condusă, începând din 2013, de Daniel şi Andreas Sennheiser, membri ai celei de-a treia generaţii a familiei fondatoare.

În 2016, ultimul an fiscal încheiat, Sennheiser a avut vânzări de 658,4 milioane de euro.

Cum arată fabrica Sennheiser de la Hanovra:

Sursa: Economica.net

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/sennheiser-unul-dintre-cei-mai-cunoscuti-producatori-de-echipamente-audio-la-nivel-global-va-construi-o-fabrica-la-brasov_151416.html#ixzz5ABXemE6o

Loading...

Share Page

Close