facebook
Politica

Lista completa a Guvernului Dancila. Cine sunt oamenii care decid viitorul Romaniei?

Premierul desemnat Viorica Dancila a anuntat vineri intr-o declaratie de presa la sediul PSD lista completa a ministrilor desemnati sa faca parte din cabinetul sau. Sunt 16 ministri noi fata de Guvernul Tudose. Marile schimbari sunt la Finante, Transporturi, Fonduri Europene. Tudorel Toader (Justitie) si apropiatii lui Liviu Dragnea raman in guvern, fidelii lui Tudose isi pierd portofoliile. Premierul desemnat a refuzat sa faca declaratii despre noul program de guvernare.

Mare parte dintre noii ministri sunt din zona Moldovei si a Ardealului, regiuni care pana acum au fost aproape ignorate in cazul primelor doua cabinete PSD-ALDE.

Cea mai mare noutate din Guvernul Dancila fata de Guvernul Tudose este aparitia celui de-al patrulea post de vicepremier, insarcinat cu implementarea parteneriatelor strategice, „mai ales parteneriatul cu SUA”, dupa cum a declarat Viorica Dancila. Portofoliul va fi ocupat de Ana Birchall, fost ministru al afacerilor europene in Guvernul Grindeanu.

Din Guvernul Dancila au disparut ministrii apropiati de fostul premier Mihai Tudose: Marius Nica (Fonduri Europene, a demisionat saptamana trecuta), Felix Stroe (Transporturi), Marcel Ciolacu (vicepremier fara portofoliu), Gheorghe Simon (Economie), Lucian Romascanu (Cultura).

Doi dintre marii perdanti ai schimbarii guvernului sunt Liviu Pop (Educatie) si Florian Bodog (Sanatate), doi ministri care au iscat scandaluri majore in timpul mandatelor lor.

De remarcat si faptul ca dintre cele trei propuneri ale PSD Bucuresti, organizatia condusa de Gabriela Firea (Sanatate, Educatie si Cultura), a fost acceptata doar nominalizarea actorului George Ivascu la Ministerul Culturii.

Structura guvernului, anuntata de Viorica Dancila:

  • Vicepremier, ministrul Dezvoltarii – Paul Stanescu (PSD Olt, ramane)
  • Vicepremier, ministrul Mediului –  Gratiela Gavrilescu (ALDE, ramane)
  • Vicepremier fara portofoliu – Viorel Stefan (PSD Galati, in locul lui Marcel Ciolacu)
  • Vicepremier pentru parteneriate strategice – Ana Birchall (PSD Vaslui, post nou)
  • Mnisterul de Interne – Carmen Dan (PSD Teleorman, ramane)
  • Ministerul de Externe – Teodor Melescanu (ALDE, ramane)
  • Ministerul Apararii – Mihai Fifor (PSD, ramane)
  • Ministerul de Finante: Eugen Teodorovici (PSD Tulcea, in locul lui Ionut Misa)
  • Ministerul Justitiei – Tudorel Toader (independent, ramane)
  • Ministerul Agriculturii – Petre Daea (PSD, ramane)
  • Ministerul Educatiei – Valentin Popa (PSD Suceava, in locul lui Liviu Pop)
  • Ministerul Economiei – Danut Andrusca (PSD Neamt, in locul lui Gheorghe Simon)
  • Ministerul Sanatatii – Sorina Pintea (PSD Baia Mare, in locul lui Florian Bodog)
  • Ministerul Energiei – Anton Anton (ALDE, in locul lui Toma Petcu)
  • Ministerul Transporturilor – Lucian Sova (PSD Bacau, in locul lui Felix Stroe)
  • Ministerul Fondurilor Europene – Rovana Plumb (PSD Dambovita, in locul lui Marius Nica)
  • Ministerul mediului de afaceri – Stefan Radu Oprea (PSD Prahova, in locul lui Ilan Laufer)
  • Ministerul Culturii  – George Ivascu (PSD Bucuresti, in locul lui Lucian Romascanu)
  • Ministerul Apelor si Padurilor – Ion Denes (PSD Bistrita, in locul lui Doina Pana)
  • Ministerul Cercetarii – Nicolae Burnete (PSD Cluj, in locul lui Lucian Georgescu)
  • Ministerul Tineretului si Sportului – Ioana Bran (PSD Satu Mare, in locul lui Marius Dunca)
  • Ministerul Turismului – Bogdan Trif (PSD Sibiu, in locul lui Mircea Titus Dobre)
  • Relatia cu Parlamentul – Viorel Ilie (ALDE, ramane)
  • Ministru delegat pentru afaceri europene – Victor Negrescu (PSD Alba, ramane)
  • Romanii de pretutindeni – Natalia Intotero (PSD, in locul lui Andreea Pastarnac)

Viorica Dancila a refuzat sa raspunda la intrebarile ziaristilor legate de programul de guvernare.

Share Page

Close