facebook
Politica

Mesajul presedintelui Iohannis catre Dragnea si Tariceanu: Persoane condamnate sau cercetate nu au ce căuta în conducerea statului!

Președintele Klaus Iohannis a lansat, de la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, un atac la adresa președinților celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în fruntea statului, spune el.

Iohannis a spus, la şedinţa CSM, că dacă se va discuta despre modificarea Constituţiei şi arhitectura statului, ar trebui introdus în legea fundamentală principiul integrităţii, pentru că persoanele condamnate sau cercetate nu au ce căuta în conducerea statului.

„Foarte multe discuții s-au purtat în 2017 despre ce fac judecătorii, despre ce fac procurorii. A apărut așa, un entuziasm de a se discuta în spațiul public despre ce se întâmplă în sistemul de justiție. Având în vedere că avem câteva persoane condamnate penal, urmărite penal, judecate penal în chiar conducerea statului, nu-i de mirare.

Am afirmat în repetate rânduri și o să mai afirm, spre disperarea lor, că astfel de persoane nu au ce căuta în conducerea statului. Exact din acest motiv, fiincă dintr-un interes personal evident, ei vor fi tot timpul tentați să pună sub semnul întrebării sistemul de justiție – justiția, judecătorii, procurorii – dăunând astfel grav statului, încrederii cetățeanului în stat și în justiție”, a spus Iohannis.

„Sistemul electoral a fost așa construit, că accesul acestor persoane a fost posibil și nu putem să negăm, în condițiile acestor legi valabile, accesul acestor persoane la funcții înalte în stat. Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca să discutăm Constituția, arhitectura statului, este obligatoriu să introducem principiul integrității chiar în Constituție, altfel s-ar putea ca situații de acest tip să apară și în alte cicluri electorale”, a continuat președintele.

„Când am devenit preşedinte, am promis că voi încerca să introduc alt fel de a face politică, cu mai puţine artificii, mai puţin scandal şi cu mai multe rezultate. Mi-am imaginat că după un timp rezonabil de scurt anumite lucruri sunt evidente şi nu mai trebuie spuse în fiecare an. (…) Îmi face recunosc plăcerea să spun câteva lucruri care cred că sunt chiar de bază şi simple. În România justiţia e independentă şi trebuie să rămână aşa. Eu, preşedintele României, voi face tot ce îmi stă în puterea constituţională să fac să garantaţi independenţa justiţiei. Veţi avea în mine un partener şi susţinător constant pe care vă puteţi baza”, a spus Iohannis.

”Eu cred şi am toată încrederea în dumneavoastră că veţi merge mai departe tot aşa. Pentru România nu există alta cale. Vedem cu toţii perindându-se pe la televiziuni şi în faţa camerelor diverşi politicieni de diferite coloraturi care spun lucruri surprinzătoare. (…) Nu am crezut acum 3 ani că o să mai văd pe la televizor politicieni care aparent foarte serios spun că justiţia nu trebuie să-şi facă de cap şi astfel de afirmaţii fundamental şi constituţional deplasate. Faptul că se fac astfel de afirmaţii în spaţiul public trebuie să ne dea de gândit foarte serios”, a le-a spus președintele membrilor CSM.

În ceea ce privește modificarea legilor justiție, Iohannis spune că a fost „o procedură netransparentă”, pentru că „s-au făcut modificări şi s-au ignorat, pe faţă, toate avizele sistemului”.

„Acea supercomisie specială a mers mai departe printr-o procedură proaspăt inventată, o procedură parlamentară pe care în această formă nu am mai văzut-o niciodată, cu pumnul în gura opoziţiei, cu lucrat noaptea. De ce s-or fi grăbit să îngraşe porcul în ajun, nu înţeleg. Au ieşit trei legi contestate nu doar de opoziţie, ci şi de ICCJ. Eu regret, ca preşedinte, că s-a ajuns în România că legile justiţiei se discută în proceduri neclare, ad-hoc, cu nerespectarea unor cutume în procedura parlamentară şi în final aprobate în mare viteză şi ajunse toate să fie contestate la CCR”, a spus preşedintele.

„Am şi acum speranţa că aceste legi vor fi îmbunătăţite. Am speranţa şi încrederea că la CCR judecătorii se vor aplica cu timp, cu mult profesionalism şi cu multă obiectivitate asupra aspectelor contestate, iar dacă anumite chestiuni necesită clarificare, cred că şi Parlamentul va avea puterea să recunoască netransparenţa şi să facă modificările”, a adăugat şeful statului.

Share Page

Close