facebook
Vorba zilei

Mesajul unui bucurestean dornic sa-si ajute vecinii pe timpul inghetului a ajuns celebru in toata Romania

Eduard Vigu este instructor de fitness și preparator fizic pentru copii și locuiește în cartierul Tineretului, din București. Tânărul a vrut să le sară în ajutor vecinilor bătrâni sau suferinzi, care se descurcă anevoios să facă piața zilele acestea, când Capitala a fost sub avertizări de ger extrem, ninsori și vânt puternic.

De aceea, el a lăsat în scara blocului un mesaj, alături de numărul său de telefon, prin care își încurajează vecinii să îl contacteze, dacă au nevoie.

„Dacă avem persoane în etate, persoane cu nevoi speciale care din cauza condițiilor meteo nu își pot procura alimente, apă, medicamente, vă pot ajuta cu mare drag. Sunt vecinul vostru de la etajul 4. Bateți la ușă sau sunați la numărul meu de telefon”, este mesajul afișat în scara blocului, potrivit Adevărul.

„Ăsta sunt eu, aşa am fost crescut, asta simt. Iubesc şi îmi pasă de semenii mei. Nu există vreun apropo în spatele gesturilor mele. Nu este vorba de culoare politică, de nimic. Dacă pot să ajut, ajut şi o fac cu mare drag. Cu toţii vom ajunge bătrâni. Mi-ar prinde bine când voi fi la o vârstă respectabilă să ştiu că la parterul blocului stă un tip ca mine“, zâmbeşte Eduard.

Share Page

Close