Stirea Zilei

Miscare istorica in SUA! Presedintele Trump a ordonat mobilizarea Armatei!

Preşedintele Donald Trump a anunţat, marţi seară, că intenţionează să trimită militari americani la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, înainte de construirea zidului, pentru a împiedica trecerea imigranţilor. În ultimele zile, Donald Trump a cerut Mexicului să intensifice eforturile pentru oprirea imigranţilor clandestini care se îndreaptă spre Statele Unite. Liderul de la Casa Albă este îngrijorat din cauza unui grup de mii de imigranţi din America Centrală care se îndreaptă spre Statele Unite. "Vom face lucrurile în mod militar. Până când vom construi zidul, frontiera va fi păzită de armată. Este vorba de un pas major", a declarat Donald Trump, citat de publicaţia The Hill, după o întrevedere pe care a avut-o la Casa Albă cu secretarul american al Apărării, James Mattis. "În prezent, când imigranţii ajung la frontiera noastră, avem legi atât de slabe şi penibile ... încât este ca şi cum nu am avea frontieră", a spus Trump.

4 apr 10:26