Stirea Zilei

Noul ministrul al fondurilor europene anunta investitii uriase in infrastructura!

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a făcut în această dimineaţă un anunţ de proporţii. Marius Nica a declarat în cadrul unei intervenţii la România TV că a reuşit să deblocheze proiecte care finanţează investiţii de aproape 1 miliard de euro pentru infrastructură.

"Am găsit un mecanism să deblocăm finanţarea pentru toate drumurile judeţene. Vorbim de peste 900 de milioane de euro. Contractele sunt în toată ţara, vineri semnăm în Maramureş un contract de 50 de milioane de euro. Începând cu luna ianuarie vor putea accesa aceste fonduri şi vor avea termen să termine lucrările până în 2023. Vorbim de o sumă foarte mare, aproape 1 miliard de euro, bani destinaţi efectiv infrastructurii.", a declarat ministrul Marius Nica.

"Dacă la ora actuală avem 3,2 miliarde de euro rambursați în România, mai avem 500 de milioane de euro la Comisie", a spus Marius Nica în cadrul conferinţei, menționând că până la finele anului țara noastră va absorbi fonduri europene de cel puțin 3,7 miliarde de euro.

"Rămânem cu ținta de absorbție din programul de guvernare, 5,2 miliarde de euro. Obiectivul este mare, dar dacă nu îți propui obiective multe, nu reușești să faci nimic", a adăugat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, la eveniment.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, participă în această dimineaţă, altături de reprezentanţi la cel mai înalt nivel al autorităţilor, la conferinţa Live Business, organizată de ECONOMICA.NET, la Palatul Parlamentului.

24 oct 08:37