facebook
Angajari

O noua companie de talie mondiala vine in Romania! Mii de locuri noi de munca

Primarul oraşului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat, miercuri dimineaţă, pe pagina sa de Facebook că ”un nou mare nume global vine la Timişoara”. Este vorba despre compania Ericsson, care a preluat de la firma Kathrein două fabrici. 2.000 de angajaţi vor lucra în aceste fabrici, informează News.ro.

„Iată că un nou mare nume global vine la Timişoara: Compania Ericsson! Nu pot decât să mă bucur, să-i urez mult succes şi s-o asigur de toată deschiderea administraţiei publice locale pe care o conduc, a mea, personală, de acces direct la mine şi tratament cu celeritate în Primăria Timişoara, aşa cum asigur tuturor celor care dau forţă oraşului nostru, puternicilor noştri agenţi economici!”, a scris Robu.

Edilul a mai anunţat că 2.000 de angajaţi vor lucra sub sigla Ericsson. „2.000 de angajaţi vor lucra sub sigla Ericsson în cele două fabrici preluate de la firma Kathrein, în domeniul de vârf al comunicaţiilor, în producţia de antene şi filtre. Asta-i Timişoara, locul cel mai atractiv pentru afaceri din România, polul de forţă al industriilor IT&C şi Automotive!”, a mai scris Robu. Ericsson este o companie suedeză din domeniul industriei comunicaţiilor.

Share Page

Close