facebook
Economie

Orban: Actualii guvernanţi sunt singurii vinovaţi pentru prăbuşirea leului si creşterea ROBOR!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că actualii guvernanţi sunt singurii vinovaţi pentru prăbuşirea leului, creşterea ROBOR, pentru „toate dezechilibrele” create în economia românească.

„Mesajul PNL este foarte clar – singurii vinovaţi pentru prăbuşirea leului, pentru creşterea ROBOR, pentru toate dezechilibrele economice care sunt create în economia românească sunt cei care guvernează astăzi România, care o fac fie din prostie, fie din ticăloşie, deşi încep să cred din ce în ce mai mult că ceea fac o fac din ticăloşie, cu rea intenţie împotriva intereselor fundamentale ale României. Singurii vinovaţi de prăbuşirea leului sunt guvernanţii, pentru că ei sunt cei care au generat deficitul comercial, ei sunt cei care, iată, suntem pe 1 februarie şi nu avem o lege a bugetului de stat care să fie aprobată, ei scot peste noapte ordonanţă după ordonanţă care creează instabilitate, nelinişte, agitaţie pe toate pieţele din România, în special în domeniul financiar-bancar, ei sunt cei care alungă investitorii, atât învestitorii în acţiuni, investitorii de portofoliu, cât şi investitorii care investesc în producţie. (…) Ei sunt aceia care, de fapt, duc economia românească la sapă de lemn”, a susţinut Orban, într-o declaraţie la Palatul Parlamentului.

În opinia sa, „orice atac din partea PSD împotriva BNR nu arată decât un singur lucru: că PSD vrea să pună mâna pe Banca Naţională, că infractorul Dragnea vrea să-l pună în fruntea Băncii Naţionale pe infractorul Vâlcov”.

„PNL respinge categoric toate atacurile mârşave ale partidului de guvernământ şi ale altor actori mânjiţi de banii negri ai PSD împotriva BNR şi le spune clar românilor că singurii vinovaţi de toate perturbările din economie, de explozia inflaţiei, de creşterea preţurilor sunt cei care se află astăzi la guvernare”, a afirmat liderul liberal.

Share Page

Close