facebook
Politica

Orban: Bugetul pe 2019 nu are baze solide şi este construit pe nisip

Proiectul de buget pe 2019 ”nu are baze solide şi este construit pe nisip”, după cum arată datele prezentate până-n prezent referitoare la construcţia bugetară, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban, joi, într-o conferinţă de presă.

„O bătaie de joc faţă de cetăţeanul român. În primul rând, Guvernul a încălcat grav legea. Obligaţia Guvernului era să prezinte Parlamentului bugetul până în noiembrie 2018. Suntem în 31 ianuarie şi încă nu avem un buget prezentat spre dezbatere. (…) Această dezbatere influenţează în mod decisiv evoluţia unei ţări. Pe ei nici nu-i interesează ce spun cetăţenii acestei ţări, nu-i interesează ce spun patronate, sindicate, asociaţii profesionale, toate categoriile de actori sociali, care în mod normal trebuie implicate în această dezbatere asupra bugetului. Ei vin cu un dictat care este, de fapt, ticluit în ascuns de câţiva oameni, de o mână de oameni şi care, practic, nu va fi supus unei dezbateri reale în societatea românească, iar acest buget este o minciună (…). Din start, înainte de a vedea bugetul, vă spun că acest buget nu are baze solide şi este construit pe nisip”, a declarat Orban.

Întrebat despre nemulţumirile exprimate de primarii de municipii în legătură cu bugetul ce ar urma să le fie alocat pentru 2019 şi care este mesajul său către Executiv, Orban a spus: „Dragnea şi acest Guvern îşi bat joc de cetăţenii români şi de comunităţile locale”.

„Mai mult decât atât, dezinformează cu intenţia de a manipula opinia publică în ceea ce priveşte alocările de fonduri către autorităţile locale. Şi PSD face ceea ce ştie mai bine: cu o mâna dă şi cu două sau trei mâini ia. Am să vă şi explic. Ce au dat? N-au dat nimic. În programul de guvernare al Guvernelor PSD-ALDE era prevăzut ca de la 1 ianuarie 2018, impozitul de venit, în integralitatea sa, să se facă sursă de venit la bugetele locale, inclusiv impozitul pe venitul din pensii. Guvernul s-a făcut că respectă solicitările reprezentanţilor autorităţilor locale, şi anume să transfere impozitul pe venit către autorităţile locale în cota pe care şi noi am susţinut-o, 60% direct la bugetele locale ale primăriilor, 20% la nivel judeţean şi 20% pentru echilibrare, pentru a asigura cheltuielile de funcţionare ale fiecărei administraţii locale. Dar cu trei mâini ia: o mână cu care care ia este mâna prin care nu şi-a îndeplinit obligaţia din programul de guvernare, de a transfera către bugetele locale impozitul pe venitul din pensii. A doua mâna cu care ia este reducerea sumelor transferate din TVA pentru autorităţile locale, iar a treia mâna cu care ia este mâna prin care se transferă integral cheltuielile de asistenţă socială în sarcina bugetelor locale, de unde anul trecut 90% dintre acestea erau suportate de la bugetul de stat şi doar 10% din cheltuielile de asistenţă socială erau suportate de la bugetele locale”, a mai declarat preşedintele PNL.

Orban a adăugat că din analizele PNL asupra bugetului, fără să fi văzut o formă finală a proiectului prezentat de Guvern, după ce anul trecut autorităţile locale „au pierdut peste 7,5 miliarde de lei venituri în bugetele locale, în 2019 autorităţile locale vor pierde peste 4,5 miliarde de lei”.

„Per ansamblu, datorită celor trei mâini cu care PSD-ul ia fără spună că ia. De fapt, PSD-ul e ca un şuţ care se face că îţi dă un leu pe stradă şi, în timpul ăsta, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi fură portofelul „, a adăugat liderul PNL.

Share Page

Close