facebook
Cultura

Premierul Dancila a recunoscut public ca Guvernul nu e in stare sa organizeze cum trebuie ”Centenarul”

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, marţi, că există întârzieri în ceea ce privește aplicarea proiectelor dedicate Centenarului, însă a precizat că se lucrează în ritm alert pentru a recupera timpul pierdut.

„Ieri a avut loc o nouă şedinţă a Comitetului pentru Centenar şi vreau să subliniez faptul că lucrurile merg într-un ritm alert şi că se încearcă să se recupereze timpul pierdut. Dacă în şedinţa anterioară am discutat despre proiecte la nivel naţional şi la nivel internaţional, în şedinţa de ieri am discutat despre proiectele la nivel regional şi local. Au fost evaluate peste 300 de proiecte, dintre care 99 sunt eligibile, şi, de asemenea, am discutat despre situaţia monumentelor de la Alba-Iulia şi de la Arad. În următoarea şedinţă vom aduce în discuţie o altă serie de proiecte”, a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Totodată, premierul a amintit că luni s-a desfăşurat şi o reuniune a Comisiei pentru adoptarea monedei euro.

„S-a trecut la discuţii tehnice. Reuniunea de ieri a fost condusă de preşedintele Academiei Române, domnul academician Pop”, a precizat Dăncilă.

Share Page

Close