facebook
Monden

Presedintele Iohannis fotografiat la coada la telescaun. A mers la schi in judetul Alba

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost sâmbătă la schi, în Munţii Şureanu, în judeţul Alba, zonă numită şi „Elveţia României” datorită faptului că domeniul se află la cea mai mare altitudine din ţară, scrie Mediafax.

Loading...

Şeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aştepta la rând, pentru a urca cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Şureanu, unde altitudinea maximă depăşeşte 2.000 de metri.

Nu a fost pentru prima dată când preşedintele Iohannis şi-a petrecut weekendul la schi în Munţii Şureanu, acesta fiind prezent aici şi anul trecut.

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu judeţele Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din opt pârtii care însumează 11 kilometri.

În prezent, şase sunt funcţionale. Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei. Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Aici există asistenţă Salvamont, şcoală de schi şi snowboard, centre de închiriere, restaurante şi câteva unităţi de cazare.

Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704). Distanţa de la Sebeş este de 82 de kilometri şi poate fi parcursă în circa două ore.

Share Page

Close