facebook
Monden

Principele Nicolae dat jos din trenul regal! Nu merge la Curtea de Arges pentru inmormantarea Regelui Mihai!

Fostul principe Nicolae nu face parte dintre cei care vor însoţi sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai în trenul către Curtea de Argeş.

Loading...

Totuși, Nicolae și soția sa sunt menţionaţi în componenţa convoiului care va însoţi sicriul de la Palatul Regal spre Catedrala Patriarhală.

La ora 14.35, la Gara Regală Băneasa, militarii Brigăzii 30 Gardă preiau sicriul și crucea și parcurg drumul prin interiorul gării până pe peron, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul și va intona marșuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.

Membrii familiei călătoresc cu trenul spre gara din Curtea de Argeş, unde militarii Brigăzii 30 Gardă, din vagonul mortuar, vor preda altor militari, de pe peron, sicriul și crucea. Familia Regală va urma sicriul, în ordinea de precădere. Cortegiul funerar se va deplasa spre Catedrala din Curtea de Argeș, scrie stiripesurse.ro

Potrivit unor surse apropiate de fostul principe Nicolae, acesta ar fi dorit să se afle în trenul regal, însă nu a primit nicio invitaţie în acest sens.  “Voi merge pe lângă tren”, le-a spus Nicolae apropiaţilor.

În august 2015, lui Nicolae i-a fost retras titlul de principe și a fost exclus din linia de succesiune. Înainte de decesul Regelui, au existat acuzaţii publice între Casa Regală şi fostul principe, după ce acestuia nu i s-a permis să-şi viziteze bunicul.

Share Page

Close