facebook
Angajari

Proiect de lege semnat PSD: Pensii speciale NESIMTITE pentru parlamentari!

Pensiile speciale ale funcţionarilor parlamentari ar putea creşte! În cazul secretarului general al Camerei Deputaţilor, suma poate depăşi 16.000 lei. Este cel mai bine plătit funcţionar din Casa Poporului. În plus, unii șoferi ai parlamentarilor ar putea ajunge la pensie cu un venit mai mare decât cel din salariu. Ar putea câștiga și 200 de lei în plus, la pensia de serviciu. Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea sunt cei trei social democraţi care au propus majorarea. Proiectul lor a trecut deja de Senat, fără dezbatere, pentru că a fost adoptat tacit. De unde vor veni banii însă? O necunoscută inclusiv pentru Guvernul României, care nu susţine proiectul.

În an electoral, funcţionarii din Parlament primesc o veste bună. Vor avea o bătrâneţe mai uşoară, le promite PSD. Ei deja primesc pensie specială, doar că aceasta nu creşte în funcţie de majorările aplicate, an de an, la salariul de bază. Corecţia a fost făcută printr-un proiect de lege adoptat de Senat: „pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, aflat în activitate.”

Eugen Nicolicea, iniţiatorul legii: „Am solicitat acest lucru pentru că erau dezavantajaţi raportat la alţi funcţionari.”

Proiectul e acum la Camera Deputaţilor, for decizional. Se vor pronunţa asupra lui aleşii din Comisia pentru Buget-Finanţe, Drepturile Omului, Administraţie Publică şi Juridică. Apoi Comisia pentru Muncă va vota un raport, ca recomandare pentru plen.

Nicuşor Halici, preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor: „Cred că e o discuţie care trebuie dezbătută, vedem care sunt fundamentele, nu ştiu. (Reporter: Nu va îngreuna bugetul?) Păi oricum îl îngreunează şi astăzi.”

Cel mai bine plătit funcționar din Parlament este Secretarul General. Va primi o pensie specială de 16.000 lei. În timp ce un șofer angajat la Camera Deputaților va avea o pensie specială de peste 3.700 lei, în condițiile în care astăzi câștigă puțin peste 3.400 lei.

Deputat USR: „Toată lumea care lucrează în Parlamentul României va avea o pensie specială”

Claudiu Năsui, deputat USR: „Au creat un sistem paralel, doar pentru unele categorii, s-a ajuns la nişte pensii cu adevărat nesimţite. Vorbim inclusiv de doamnele liftiere sau de femeia de serviciu, toată lumea care lucrează în Parlamentul României va avea o pensie specială. Să nu vă închipuiţi că cei care au pensii speciale contribuie mai mult, contribuie la fel ca fiecare dintre noi, cu acelaşi 25% CAS.”

Opoziţia critică majorările promise de social-democraţi. Îi acuză de populism în an cu două rânduri de alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

Raluca Turcan, lider de grup al deputaílor PNL: „Ar face ca pensiile să fie mai mari decât salariile celor care muncesc pe aceeaşi funcţie. O prostie! Are un scop pur electoral.”

Nici Guvernul României nu susține proiectul. Executivul atenționează că nu este prevăzuta sursa veniturilor, dar şi că măsura propusă este discriminatorie în raport cu alţi funcţionari.

Share Page

Close