facebook
ACTUALITATE

PSD-istul Nicolicea incaseaza 23.000 de lei de la stat pentru ca a luptat la Revolutia din 1989!

Eugen Nicolicea a incasat, in 2016, 22.908 lei ca indemnizatie de luptator cu rol determinant in victoria Revolutiei Romane. Publicata online recorder.ro a incercat sa afle ce a facut deputatul PSD la Revolutie, dar nu a reusit sa afle prea multe detalii.
Aceste informatii vin dupa ce recent s-a lamurit un alt mare mister din viata lui Nicolicea: unde a facut facultatea de drept. Jurnalistul Liviu Avram a aratat marti, in Adevarul, ca Nicolicea a ramas repetent la prima facultate absolvita la Timisoara, Facultatea de Automatizari, unde a intrat in 76 iar a doua facultate urmata a fost Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de „Invatamant la Distanta”.

Pentru titlul de „luptator cu rol determinant in victoria Revolutiei Romane”, Eugen Nicolicea incaseaza de la stat o indemnizatie lunara de aproape 500 de euro.

Recorder.ro arata ca, in cererea pe care a depus-o pentru obtinerea certificatului de revolutionar, parlamentarul sustine ca a luptat impotriva comunismului la Turnu Severin, in timp ce CV-ul de pe site-ul Camerei Deputatilor il arata, in acea perioada, angajat al unei intreprinderi din Bucuresti.

Acest titlu a fost introdus in lege la sfarsitul anului 2014, cu scopul de a elimina impostorii din breasla revolutionarilor. El urma sa fie acordat numai celor care s-au luptat cu fortele de represiune ale regimului comunist si au ocupat ‘obiective de importanta vitala’ in localitati in care au avut loc incidente inainte de fuga lui Ceausescu (cum ar fi Timisoara, Bucuresti, Sibiu sau Cluj-Napoca). Au fost alesi aproximativ 3.000 de „luptatori determinanti” care, cel putin la nivel teoretic, au avut un rol hotarator la daramarea regimului comunist. Printre ei figureaza si Eugen Nicolicea.

Contactat de recorder.ro, Eugen Nicolicea nu a raspuns la telefon sau la la mesaje. Singurele declaratii pe marginea acestui subiect dateaza de acum 2 ani, pentru „Adevarul”: „Daca va intereseaza, aflati ca au existat niste fotografii facute de Securitate, iar eu sunt fotografiat acolo unde sunt. Unii au avut activitate inainte de 15 decembrie 1989, iar eu ma numar printre ei. Nu stau acum sa mai comentez, puteti afla din dosar”.

Secretariatul de Stat al Revolutionarilor refuza insa sa faca public acest dosar. „Nu se poate da acces la niciun dosar. Dosarele sunt protejate de legea 677, care inseamna protectia datelor cu caracter personal. Eu sunt obligat sa respect legea, chiar daca dumneavoastra nu va convine”, a declarat, pentru recorder.ro, secretarul de stat Sorin Vintila Mester.

O decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 2015 pare sa contrazica argumentatia lui Mester: „accesul la informatiile de interes public se realizeaza prin anonimizarea informatiilor cu privire la datele cu caracter personal. In conditiile in care datele cu caracter personal sunt anonimizate, refuzul este nejustificat”.

Mai multe detalii pe recorder.ro.

Share Page

Close