facebook
Politica

PSD sfideaza intreaga Europa civilizata! Rade in fata recomandarilor Comisiei de la Venetia: ”Mergem pana la capat cu modificarile!”

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, spune că s-a ținut deja cont de recomandările Comisiei de la Veneția atunci când au fost modificate legile justiției și Codurile penale. El mai spune că recomandările trimise astăzi de acest for sunt doar consultative.

Codrin Ștefănescu: „Am ținut deja cont de recomandările Comisiei de la Veneția, am ținut cont de reglementările țărilor europene, am ținut cont în primul rând de drepturile și libertățile cetățenești.

Acest material al Comisiei de la Veneția este consultativ, are o serie de recomandări, e un fel de răspuns pentru delatorii de la PNL și USR, dar cu niște recomandări. În acest raport, trebuie să vă uitați cu foarte mare atenție pe final, scrie așa: că în toate țările UE, unde Curtea Constituțională decide ceva, lucrurile sunt conform deciziilor curții.

Este posibil, cum de exemplu Germania, Italia și Franța nu au deloc delimitat abuzul în serviciu (informație contrazisă chiar de ambasada Germaniei, n.r.), la ei Curțile Constituționale au decis un lucru și au intrat în legislație.

Legat de modificarea Constituției, este în programul nostru de guvernare o asemenea idee. Când va veni timpul pentru așa ceva vom face o dezbatere publică foarte largă, trebuie să o faci printr-un referendum. Noi chiar credem în procedurile democratice.

Noi suntem contra abuzurilor, contra mizeriilor făcute de un sistem securistoid ani de zile, prin urmare am modificat și legile așa cum le au frații noștri de uniune din UE, acolo unde drepturile și libertățile fiecărui individ sunt mai presus decât orice, iar Constituțiile lor se bazează pe asta.

Comisia de la Veneția nu cere, ci recomandă să se producă unele modificări, nu cere nimeni în mod imperativ. Comisia de la Veneția nu e un fel de personaj cu bici, care impune țărilor Uniunii Europene anumite conduite. Și nici măcar nu s-a arătat îngrijorată. Țineți cont că totuși, ministrul Justiției din România face parte din această comisie și s-a întâlnit de cel puțin 4 ori cu ei.

Cu toate aceste modificări mergem până la capăt. Când poporul român o să spună că dl Dancă și dl Orban (purtătorul de cuvânt și președintele PNL, n.r) pot să schimbe totul după mintea lor vă vor da și votul pentru treaba asta.”

Sursa: Digi24.ro

Share Page

Close