facebook
ACTUALITATE

Recunoasteti familia? Mobilizare uriasa pe facebook dupa ce un american care a fotografiat o nunta de romani in anii ’80 vrea acum sa-i gaseasca!

Un american care a făcut fotografii la nunta unor români în anul 1981, la biserica Stravropoleus din București, încearcă acum să-i găsească prin intermediul rețelelor de socializare, pentru a le da acele poze care n-au ajuns niciodată la ei.

Sora fotografului, Susan Hills Goldman, a postat un mesaj pe Facebook, în care cere ajutorul oricărei persoane care ar putea avea o idee despre identitatea celor din fotografii.

Cel care a făcut aceste fotografii în România, în anul 1981, Matt, a pierdut la acea vreme adresa mirilor.

Acum, după aproape 37 de ani, a găsit pozele și s-a gândit să încerce să găsească familia de români cu ajutorul internetului.

Iată, integral, mesajul lui Susan, sora fotografului, pe Facebook:

”2018 a început cu o provocare incredibilă pentru mine și pentru fratele meu (care n-are Facebook) Matt!

În iulie 1981, fratele meu a vizitat această biserică – Stavropoleus – din București, România, însă atunci era o nuntă. Povestea e mai lungă, însă pe scurt, a fost invitat la ceremonie, unde a făcut fotografii și a spus că le va trimite miresei și mirelui.

El crede că a fost singurul care a avut un aparat foto la ceremonie.

Din păcate, a pierdut adresa, iar fratele meu nu a mai putut să-i găsească pe mire și pe mireasă – iar fotografiile nu au mai fost trimise niciodată. Noaptea trecută, fratele meu tocmai a găsit cele 36 de fotografii, din 1981. Încercăm în toate felurile posibile să găsim pe cineva care să recunoască cuplul (sau pe oricine din aceste fotografii), pentru că fratelui meu i-ar plăcea foarte mult să le trimită fotografiile.

Matt nu vrea bani și nimic altceva – vrea doar să trimită familiei aceste fotografii!

Dacă oricine care a fost la biserică (sau altcineva) cunoaște pe cineva din aceste poze îl rog să-mi dea un mesaj – iar dacă oricine de pe tărâmul Facebook-ului are vreo legătură cu cineva de la București care ar putea ajuta, îl rog să-mi dea mesaj.

Vă dați seama cum ar fi pentru acest cuplu dacă ar primi fotografiile de nuntă după aproape 37 de ani!

Update – sunteți liberi să distribuiți – acest post este public”.

Sursa: Pro TV

Share Page

Close