facebook
ACTUALITATE

Romania e tot mai periculoasa: Celebru pilot de raliuri, jefuit la marginea Pitestiului!

Pilotul Vali Porcișteanu a fost prădat într-o vulcanizare din Pitești, hoții reușind să fure din mașină un ruscac în care acesta avea laptopul, diverse bunuri și portofelul. Porcișteanu a alergat după hoți, dar nu i-a prins, polițiști pornind în urmărirea lor, informează Mediafax.
Potrivit Poliției Argeș, incidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, pe strada Depozitelor din Pitești, într-o vulcanizare. Vali Porcișteanu avea mașina de raliuri pe o platformă, a coborât din autovehicul dar nu a încuiat portiera. Un individ i-a furat rucsacul în care pilotul avea un laptop, bunuri și portofelul.
“Cabina autoutilitarei, o platformă, nu a fost asigurată, închisă. Conducătorul auto era pe lângă mașină. Un bărbat a intrat în cabină, de unde a furat rucsacul. Conducătorul auto a observat și a pornit în urmărirea sa”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.
Porcișteanu a încercat să îl prindă pe hoț, însă nu a reușit. Un echipaj de Poliție care era în zonă a pornit în urmărirea lui, moment în care individul a aruncat rucsacul cu tot ce era în el și a urcat într-o mașină cu numere de Anglia.
“Conducătorul auto le-a povestit polițiștilor ce s-a întâmplat, iar echipajul a pornit în urmărirea mașinii, în care se aflau trei bărbați, de 18, 23 și 29 de ani. Niciunul nu are permis de conducere. Au fost audiați, iar victima a depus plângere”, a mai spus Popa.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt și conducere fără permis.

Share Page

Close