Stirea Zilei

Schimbare fara precedent in Codul Rutier: Ce vor pati soferii prinsi bauti la volan!

Șoferii care sunt prinși băuți la volan ar putea rămâne timp de un an fără permis de conducere. Propunerea vine din partea Poliției Rutiere, care argumentează cu bilanțul mare al numărului de oameni care au murit în 2018, în urma accidentelor provocate de conducătorii auto care au consumat alcool, informează a1.ro. Potrivit statisticilor, România ocupă primul loc în Europa la numărul de accidente rutiere produse din cauza șoferilor beți. În plus, în Codul Rutier din prezent, sancțiunile pentru această abatere sunt mai mult decât permisive. Un an fără permis şi amenzi mai mari, sunt măsuri care au funcţionat în ţări precum Danemarca sau Slovenia, informează Antena 3. O altă măsură care ar putea fi introduse în România chiar de anul viitor este instalarea dispozitivelor care opresc motorul când detectează alcool în aer, în maşină, în cazul şoferilor prinşi băuţi la volan. Potrivit sursei citate, o astfel de propunere legislativă a fost depusă deja la Senat. De asemenea, o altă propunere vizează camerele de supraveghere. Șoferii vor putea fi amendați de către polițiști în baza înregistrărilor video primite din partea participanților la trafic, informează romaniatv.net. Inițiatorul proiectului, deputatul Mihai Botez, le recomandată șoferilor să caute camere de bord și să și le monteze în mașină să vadă dacă chiar ar surprinde încălcări ale regulilor de circulație. Proiectul le dă posibilitatea polițiștilor să constate contravenții și pe baza probelor video trimise de participanții la trafic, iar probele ar trebui încărcate pe un site al Poliției însoțite de o declarație pe proprie răspundere a celui care face sesizarea, care dacă declară în fals primi amendă.

14 dec 13:49