Stirea Zilei

Se ieftinesc asigurarile RCA? O mare companie internationala intra pe piata din Romania!

Lev Ins, cel mai mare asigurător bulgar după primele brute subscrise va intra pe piața din România, într-un parteneriat cu firma suceveană Recrex. Principala țintă a firmei de asigurări care, în Bulgaria, vinde anual de peste 100 de milioane de euro depășind inclusiv multinaționalele, vor fi, pentru început, mai ales șoferii “civili” din afara Bucureștiului, companiile de transport nefiind încă un obiectiv.

Lev Ins a trimis deja o solicitare pentru avizarea pe piaţa românească la Biroul Asigurătorilor Auto din România(BAAR), au arătat sursele Capital. În Bulgaria, Lev Ins este specializată în asigurări RCA. Pe piaţa din România se simte un deficit acut de jucători pe acest segment, în condiţiile în care City Insurance şi Euroins au ajuns să adune în jur de 60% din întreaga piaţă. Situaţia City Insurance, spun sursele Capital, începe să nu mai fie atât de roz în condiţiile în care a crescut cu mult peste aşteptări. Întârzierile la plată, mai ales cele pe relaţia cu străinătatea, adică plăţile în numele românilor care au făcut daune în afara ţării, sunt din ce în ce mai mari.
5 iun 17:57