Stirea Zilei

Se schimba toate PACHETELE DE TIGARI! Vezi ce a decis Parlamentul European!

Parlamentul European a decis ca 65% din suprafata unui pachet de tigari sa fie acoperit de avertismente, iar tigarile electronice sa fie considerate produse medicale daca au continut mic de tutun. Propunerea legislativa de actualizare a Directivei UE privind tutunul, prin care se incearca reducerea consumului in randul tinerilor facand aceste produse neatractive a fost aprobata astazi de catre deputatii din Parlamentul European. Astfel, este foarte probabil ca, pe viitor, 65% din suprafata tuturor pachetelor sa fie acoperita de imagini avertizante, avand in vedere ca propunerea a fost agreata cu ministrii sanatatii din UE. De asemenea, tigarile electronice vor fi reglementate, fie ca produse medicale, daca promoveaza abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun, informeaza un comunicat al Parlamentului European.

"Acesta este punctul culminant al unor ani de munca impotriva unui lobby intens al industriei tutunului si a grupurilor lor de avangarda. Aceste noi masuri sunt un pas mare inainte pentru controlul tutunului si vor contribui la prevenirea aparitiei unei noi generatii de fumatori. Știm ca cei care incep sa fumeze nu sunt adultii, ci copiii, majoritatea fiind mai mici de 18 ani", a spus raportorul Linda McAvan (S&D, UK).

Avertismentele de sanatate: doua treimi din pachet, ambele fete Legislatia actuala cere ca avertismentele de sanatate sa acopere cel putin 30% din fata pachetului si 40% din revers. Textul propus va creste aceasta suprafata la 65%, pe fiecare parte si vor cere care aceste avertismente sa fie vizuale - ceea ce nu se intampla in majoritatea statelor membre in momentul de fata. Pachetele cu mai putin de 20 de tigari - care sunt mai ieftine si de aceea mai accesibile copiilor, vor fi interzise in putinele state unde mai sunt permise pe piata. Ce se va intampla cu tigarile electronice La propunerea deputatilor, tigarile electronice vor fi reglementate fie ca produse medicale, daca sunt prezentate ca un ajutor la abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. In acest caz, concentratia lor de nicotina nu trebuie sa depaseasca 20mg/ml. Tigarile electronice cu cartus care se poate reumple vor fi permise. Tigarile electronice trebuie sa fie protejate de copii si sa aiba avertismente de sanatate. Restrictiile de publicitate pentru produsele din tutun li se vor aplica si lor. Aditivii enumerati, aromele interzise Totodata, textul interzice aromele in tigari si in tutun care ar putea face produsele mai atractive prin crearea unei "arome caracteristice". Mentolul va fi interzis din 2020. Aromele vor fi acceptate pentru pipe. Unii aditivi in mod special daunatori sanatatii vor fi interzisi, iar autoritatile de reglementare au puteri noi de a cere industriei de tutun sa efectueze alte studii privind o "lista de prioritati" pentru aditivi care sa fie elaborata printr-un act delegat. Aditivii esentiali pentru producerea tigarilor, cum este zaharul, vor fi autorizati. 700 000 decese pe an in UE La doisprezece ani dupa intrarea in vigoare a directivei actuale, fumatul ramane cauza principala, care ar putea fi prevenita, de decese in UE. Aproximativ 700 000 de ani mor din aceasta cauza in fiecare an. De-a lungul anilor, masurile luate pentru a descuraja fumatul au contribuit la reducerea procentului de fumatori in UE 15 de la 40% in 2002 la 28% in 2012, in UE 27. Textul va fi adoptat de Consiliul de Ministri la 14 martie. Statele membre vor fi obligate sa aplice prevederile privind produsele de tutun in termen de doi ani de la data intrarii in vigoare a directivei actualizate. Sursa: economica.net

26 feb 16:36