Stirea Zilei

Seful OPC: Trebuie făcută o dedughenizare a litoralului românesc!

 Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat vineri că "trebuie făcută o dedughenizare a litoralului românesc", el adăugând că instituţia sa va depune plângeri penale împotriva agenţilor economici care în sezonul estival din acest an nu vor îndeplini condiţiile legale de funcţionare.
         

Constantinescu a spus, într-o conferinţă de presă, că este surprins de rapiditatea cu care sunt autorizate şi reautorizate firme ce au spaţii comerciale nepotrivite pentru activităţi de alimentaţie publică şi cazare a turiştilor.

"Mă surprinde rapiditatea cu care au fost autorizate şi reautorizate spaţii comerciale nepotrivite, atât pentru alimentaţie publică, cât şi pentru cazare, modalitatea în care în viteză s-a reuşit doar o spoială a ceea ce trebuia cu totul renovat, rapiditatea cu care s-au închiriat dughene pentru a fi prestate servicii de alimentaţie publică", a afirmat reprezentantul CJPC Constanţa.

El a menţionat că va merge la emitenţii de autorizaţii pentru a discuta despre faptul că "anumite lucruri nu mai trebuie să apară" pe litoral.

"Şi dacă în 2017 aveam o discuţie incipientă cu cei care sunt în spatele acestor autorizări, în 2018 am transmis materiale de dimensiunea bibliorafturilor, în 2019 voi merge la pas, voi face anticameră la biroul fiecăruia dintre primari, la biroul fiecăruia dintre emitenţii de autorizaţii, să găsim cumva un numitor comun, să stabilim măcar printr-un gentleman's agreement dacă nu printr-un eventual protocol semnat că anumite lucruri nu mai trebuie să apară pe litoral. Şi aici, cred eu, că de la muzica excesivă care calcă în picioare interesele economice ale celor care se află la odihnă şi ar trebui cumva să se regăsească în ceea ce aud, în lucru comestibil pentru fiecare dintre ei. Nu sunt împotriva distracţiei pe litoral, sunt pentru o distracţie echilibrată, care să fie în acord cu interesele tuturor, atât ale consumatorilor cât şi ale operatorilor economici", a spus Horia Constantinescu.

Conform acestuia, trebuie să existe o mai bună colaborare între autorităţi.

"Trebuie să găsim toţi timpul necesar pentru a ne aşeza la masă într-o zi înainte de începerea sezonului din 2019, o comunicare există, dar este o comunicare bidirecţională, ea ar trebui să fie pluridirecţională, să reuşim toţi să armonizăm atât actul de control, cât şi modul în care abordăm acţiunile noastre viitoare", a precizat şeful CJPC.

Constantinescu a avertizat că CJPC va face plângeri penale împotriva agenţilor economici de pe litoral care nu respectă condiţiile legale de funcţionare.

"Toţi cei pe care îi vom depista că şi-au asumat declarativ îndeplinirea unor condiţii şi îi depistăm în piaţă cu încălcarea acestora, pe numele acestora noi ne-am planificat să depunem sesizări şi plângeri penale, în aşa fel încât să-i putem trezi pe următorii că nu este o formulă de abordare să minţi, ci trebuie să-ţi doreşti să faci lucruri de calitate. (...) Autorizaţiile care după părerea mea ar trebui să nu se mai regăsească în piaţă sunt cele de funcţionare emise de primăriile legate de litoralul românesc, care nu înţeleg că un standard stabilit ca perspectivă pentru unităţile turistice de pe litoral trebuie respectat indiferent de cine este solicitantul", a mai menţionat reprezentantul CJPC Constanţa.

 

17 mar 12:36