facebook
Dosar&Interviu

SONDAJ: Mai bine de trei sferturi dintre romani n-au pic de incredere in Parlament!

Aproape că nimeni nu ar crede că în urmă cu un an de zile au fost alegeri parlamentare, când ni s-a promis inclusiv luna de pe cer. Cu un program de guvernare utopic, PSD a reușit să-i transforme pe români într-un popor care să nu mai creadă în nicio instituție importantă din țară.

De exemplu, 77% dintre români declară că nu au încredere în Parlament. Procentul scade la 75% în cazul celor care nu au încredere în Guvern. Sunt cifrele oficiale, înregistrate de cea mai nouă ediţie a Eurobarometrului Comisiei Europene.

Două treimi dintre români spun că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. E un nivel de pesimism considerabil mai mare decât media la nivel european. Iar procentul a crescut cu 10 puncte în ultimele şase luni, adică de la Eurobarometrul din primăvară.

Economia e unul dintre principalele noastre motive de îngrijorare. 76% dintre români spun că starea economiei naţionale e rea. Vedem şi aici o creştere, potrivit Digi24.

Şi mai mult a crescut însă lipsa de încredere a românilor în Guvern: 75%, cu 13 procente mai mult decât în primăvară.

Instituţia Parlamentului beneficiază de şi mai puţină încredere în ochii românilor: 77%, mai exact, o creştere de 11 procente faţă de acum jumătate de an.

Ce e interesant, dacă ne gândim la protestele ample de anul acesta, e că românii nu au încredere nici în Justiţie. 59% e cifra neîncrederii, pe care o putem compara cu media de 45% de la nivel european.

O posibilă explicaţie poate veni dintr-o altă concluzie a sondajului. Încrederea românilor în televiziuni a crescut în ultima jumătate de an şi a ajuns la 61%.

E foarte important, când ne uităm la acest pesimism al românilor în legătură cu situaţia din ţară, să ne amintim că suntem la polul opus când vine vorba de felul în care vedem Uniunea Europeană. Tot un sondaj recent al Comisiei Europene arăta că, la 10 ani de la aderare, avem una dintre cele mai mari rate de încredere în proiectul european şi să legăm statul de drept şi lupta anticorupţie de Uniunea Europeană.

Sondaj Eurobarometru standard – toamnă 2017, comandat de Comisia Europeană

Realizat de CSOP, în 5-12 noiembrie 2017

Share Page

Close