Stirea Zilei

Studiu de piata: 75% dintre angajatii din Romania se asteapta ca de la 1 ianuarie 2018 sa le scada salariile!

Trecerea contribuțiilor CAS și CASS în sarcina angajaților de la 1 ianuarie 2018 reprezintă principalul motiv pentru care 76% dintre angajați se așteaptă la o scădere a salariilor nete, potrivit unui sondaj efectuat de portalul Undelucram.ro. Astfel, majoritatea angajaților sunt de părere că nu vor fi ajutați de companii să recupereze diminuarea estimată de 14% a salariului net.

”Întrebați dacă se așteaptă ca angajatorii să modifice salariul brut în așa fel încât salariul net să nu fie afectat, 76% dintre participanții la sondaj au răspuns negativ. În general, bărbații sunt mai optimiști în această privință (68% dintre ei nu se așteaptă la mărirea salariului brut) decât femeile (86%)”, se arată în studiu.

Totodată, 54% dintre respondenți consideră că măsurile anunțate de guvern nu vor fi implementate de la începutul anului viitor. În cazul în care ar face abstracție de trecerea contribuțiilor în sarcina lor, 59,3% dintre respondenți au răspuns că așteaptă o creștere minoră a salariului, de până la 5%. ”În ceea ce privește creșterea salariilor, 14% dintre angajați așteaptă o creștere a salariului cuprinsă între 16-25 procente, 7.7% consideră că salariul li s-ar putea mări cu 11 și 15 procente, în timp ce 19% dintre respondenții sondajului se așteaptă la o creștere salarială cuprinsă între 6 și 10 procente”, se arată în comunicat. În privința creșterii salariilor, femeile sunt mai optimiste: 25% din respondente sunt de părere că vor primi un salariu mai mare cu peste 16%, în timp ce doar 11% din bărbați au așteptări la acest nivel. Sursa: Profit.ro

24 oct 10:57