facebook
Politica

Tradare: Tariceanu, sah la Dragnea! L-a lasat ”gol” in fata celor mai grave amenintari!

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu și-a delegat atribuțiile de președinte al Senatului către vicepreședintele de la PSD Adrian Țuțuianu, pentru perioada 9-11 iulie. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, dar nu și pe site-ul Senatului, și vine în contextul în care Parlamentul este încă în sesiune extraordinară, iar Liviu Dragnea anunța că luni, în ședința coaliției, va discuta cu Tăriceanu despre varianta suspendării președintelui Iohannis. 

Informația apare în Monitorul Oficial, în timp ce pe site-ul Senatului este afișat doar programul de asigurare a permanenței pe perioada vacanței parlamentare, prin rotație, de către ceilalți membri ai Biroului Permanent (vicepreședinți, secretari și chestori).

De asemenea, potrivit unor surse citate de G4media, Tăriceanu ar urma să plece din țară.

Scenariul suspendării președintelui a fost relansat la sfârșitul săptămânii de către liderul PSD, Liviu Dragnea, nemulțumit că președintele Klaus Iohannis nu a semnat încă decretul de revocare al șefei DNA. În actualul context politic, suspendarea pareînsă  greu de realizat după ce UDMR a anunțat că nu este de acord, iar partenerul de Coaliție, Călin Popescu Tăriceanu, nu are interes să o susțină.

Președintele PSD a declarat că suspendarea președintelui „trebuie să fie o opțiune serioasă”, iar membrii Coaliției PSD- ALDE vor decide luni dacă vor merge pe această variantă. De precizat este că Dragnea a făcut declarația după o întâlnire cu partenerul de Coaliție, Călin Popescu Tăriceanu, lasând impresia că cei doi au discutat pe această temă.

„Eu am discutat cu domnul Tăriceanu și i-am spus că, din punctul meu de vedere, suspendarea președintelui trebuie să fie o abordare serioasă. Poate mai trimite un consilier să amenințe un judecător CCR. O fi trimis un consilier să amenințe un judecător de la Înalta Curte. Și domnul Tăriceanu a spus că nu e de acord și că trebuie să analizăm și să luăm o decizie, da sau nu”, a declarat Liviu Dragnea.

Sursele Hotnews.ro susțin însă contrariul. Tema suspendării este în continuare una delicată în interiorul Coaliției și nici pe departe clarificată. Călin Popescu Tăriceanu nu ar susține demersul de suspendare a președintelui din calcule strict politice. Liderul ALDE intenționează să candideze la prezidențiale și nu vrea să-și asume un demers care ar putea să-i submineze imaginea.

Share Page

Close