Stirea Zilei

Trecem direct la vara: Temperaturile vor ajunge pana la 25 de grade in perioada urmatoare!

Martie este gata să se încheie, dar ne dovedeşte încă odată că este o lună capricioasă. Vremea începe să se răcească, iar la munte va ninge, anunță meteorologii ANM. Săptămâna începe cu vreme împărţită. În jumătatea sudică, va fi o zi însorită şi caldă, cu maxime de până la 25 de grade Celsius. În jumătatea nordică, vor fi ploi slabe care, după lăsarea serii se vor extinde şi în sud-vestul ţării. Tot atunci, la altitudini mari, vor apărea ninsori şi lapoviţă. Vântul va fi alert la munte, prin centrul şi prin estul ţării. De marți, vremea se va răci accentuat, iar maximele nu vor mai trece de 15 grade Celsius. Ploi slabe vor fi în regiunile sudice, estice şi, parţial, în cele centrale. La munte, va ninge, iar precipitaţii mixte vor apărea miercuri, spre dimineaţă, în Maramureş, în nordul Moldovei şi în Trasilvania. Vântul va avea intensificări la munte, dar va fi alert şi în restul ţării, cu precădere în regiunile estice. Joi, nori şi ploi izolate vor mai fi prin nord, est şi centru. Riscul de apariţe a brumei va fi ridicat dimineaţa. În Bucureşti, cerul va rămâne senin luni. Temperaturile vor creşte continuu şi vor atinge 24 de grade Celsius la umbră. Norii se vor înmulţi după lăsarea nopţii, iar presiunea aerului va fi mai mică faţă de cea confortabilă.  Marți, temperaturile vor scădea cu mai mult de 10 grade Celsius în Capitală, iar la amiază nu se vor mai depăşi 12 grade. Cerul va fi noros, va ploua slab, iar vântul va fi activ. Condiţii de ploaie vor mai fi şi miercuri, dar soarele va reuşi să iasă printre nori, iar joi, atmosfera va fi plăcută. În schimb, nopţile vor deveni tot mai reci şi este posibil să apară bruma.

25 mar 12:08