facebook
Monden

Un controversat miliardar din industria pharma, pus de Dragnea nas la nunta fiului

Valentin Dragnea, fiul presedintelui PSD, se va casatori in curand. Nasul de casatorie este un om de afaceri controversat, un miliardar din industria medicamentelor care ar avea legaturi si cu serviciile secrete.

Loading...

Informatia despre nunta lui Dragnea junior a fost publicata sambata de Libertatea. Ziarul a publicat inclusiv invitatia la nunta, care va avea loc la Palatul Snagov, un local exclusivist din Bucuresti.

Valentin Stefan Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, e milionar dinainte sa fi implinit 30 de ani. Are afaceri cu cresterea porci, cu pantofi de lux, are restaurant, nenumarate masini si intentioneaza sa intre pe piata imobiliara pentru a-si spori veniturile. El si ploiesteanca Gina Alexandra sunt impreuna de peste 5 ani. Cei doi se vor cununa religios pe 26 august, la Biserica „Sfantul Elefterie” din Capitala, apoi vor petrece alaturi de invitati, la Palatul Snagov. Parintii spirituali ai celor doi sunt, potrivit invitatiei, Paul Sorin si Doina, precizeaza Libertatea.

Cine este Paul Sorin, nasul lui Dragnea junior

Nasul de casatorie al lui Dragnea junior este Paul Sorin Stanescu, un controversat om de afaceri din industria medicamentelor. De numele sau se leaga privatizarea dubioasa a Institutului Pasteur.

„Sorin Paul Stanescu este un personaj care a scapat din mai multe dosare DNA, desi probele pareau sa-l incrimineze. Intr-un caz celebru, cel al privatizarii institutului Pasteur, DNA refuza chiar sa ofere orice fel de informatii publice. Consecinta neimplicarii procurorilor anticoruptie in cazurile in care apare Stanescu este ca acesta a reusit sa incheie mai multe afaceri imobiliare de succes in dauna mai multor institutii de stat”, se afirma intr-o ampla ancheta publicata de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI) privind afacerile lui Paul Sorin Stanescu.

Stanescu are legaturi stranse si cu serviciile de informatii. Conform anchetei publicata de CRJI, sotia generalului SRI Adrian Ciocirlan, numit in 2016 adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii, a fost/este angajata la una dintre firmele lui Stanescu, Farmavet.

Paul Sorin Stanescu a fost implicat chiar si in organizarea unei partide de vanatoare la Giurgiu pentru fiul lui Donald Trump, presedintele SUA.

„Sorin Paul Stanescu impreuna cu fiica sa, Alexandra Cristina Rosu, patroneaza firma Danubius Hunters. Site-ul cu numele companiei (danubiushunters.com) a fost inregistrat de un anume Adrian Codreanu, care lucreaza la departamentul IT al firmei Farmavet, societate aflata in portofoliul familiei Stanescu. De pe site aflam ca detine un domeniu privat de vanatoare in localitatea Singureni, din judetul Giurgiu, care se intinde pana in localitatea Calugareni. ‘Vanatoarea in Romania poate fi organizata la cerere pentru vanatori autorizati sau membri ai cluburilor de vanatoare din intreaga lume in conformitate cu legea romana’, se mentioneaza pe site. Pe 5 mai 2017, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, anunta intr-o conferinta de presa ca Donald Trump jr., fiul cel mare al presedintelui Statelor Unite ale Americii Donald Trump, vaneaza pe un fond privat din localitea Singureni”, se mai afirma in acheta jurnalistilor de la CRJI.

Citeste aici ancheta integrala privind afacerile dubioase ale lui Paul Sorin Stanescu.

Share Page

Close