facebook
Sibiu

Un criminal proaspat eliberat din puscarie de Tudorel Toader tocmai a omorat un sibian cu cutitul!

Persoana bănuită că a lovit cu cuțitul în Mediaș a fost prinsă de polițiștii IPJ Alba, în baza informațiilor furnizate de către polițiștii IPJ Sibiu, în zona localității Blaj. Bărbatul are 30 de ani. Acesta va fi condus pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Agresorul este din Alba și mai avea un rest de pedeapsă de șase luni. Odată cu promulgarea recursului compensatoriu a fost eliberat.

Un tânăr de 25 de ani a murit, duminică, la Spitalul din Mediaş, judeţul Sibiu, acesta fiind înjunghiat în timpul nopţii, în urma unui conflict izbucnit într-un club din Mediaș. Din primele informații, se pare că victima s-a împiedicat în timpul unei altercații cu agresorul şi a căzut. Atunci a fost înjunghiat în picior, fiindu-i secționată artera femurală. Agresorul este un bărbat din Alba, care locuieşte în Mediaş de mai mult timp. Din cauza pierderilor masive de sânge, tânărul de 25 de ani a murit la spital. Este vorba de Marius Costăchescu (foto), domiciliat în Biertan, plecat la muncă în ultimele luni în Germania, la Frankfurt.

Agresorul, care are 30 de ani, a mai fost condamnat pentru omor, a fost eliberat recent în baza legii recursului compensatoriu. Agresorul a fugit de la locul faptei, fiind dat în urmărire generală.

Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Sursa: Turnulsfatului.ro

Share Page

Close