Stirea Zilei

VESTEA a cazut ca o LOVITURA! Canadienii il trimit pe Lucian Bute la PUSCARIE!

Lucian Bute riscă puşcăria după ce doi oameni au murit ca urmare a faptului că balconul apartamentului deținut de român a cedat. Boxerul român are probleme mari în Canada după ce n-a venit la locul tragediei și nici n-a exprimat vreo reacție pe rețelele de socializare pe care altădată era deosebit de activ. Soţia sportivului și apărătorul legal al firmei au decis să colaboreze cu poliția, dar au refuzat categoric să dea vreo declarație presei. Victimele sunt două persoane venite astă-primăvară în Montreal, cu dorința de a deveni electricieni. Respectivii au căzut de pe balcon, informează ”Journal de Montreal”. Una dintre victime, Job Guanish (23 de ani), a murit la spitalul din Montreal. Cealaltă victimă este Jimmy Diamond Shecanapish (32 de ani). Ei au se aflau în vizită la un prieten, Allan Nabinacaboo (26 de ani), la etajul 3 al imobilului. Cei trei se aflau pe balcon, a cărui balustradă a cedat. A scăpat doar Allan, dar acesta se află în stare critică.


Citeste si: Lucian Bute a fost invins de Jean Pascal! Ce reactie a avut Bute dupa meci!
Complicațiile pentru Bute încep de aici încolo. Blocul este ridicat din 1967, iar în România ar fi avut, probabil, bulină roșie. Toată lumea așteaptă un raport despre de la autorități referitor la rezistența balcoanelor. Michel Seguin, directorul de la Amenajări Urbane, aruncă pisica moartă în ograda lui Bute: ”Întreținerea locuinței e obligația proprietarului”. Oficial, Lucian Bute, care deține proprietatea prin intermediul firmei administrate de soția lui, nu a fost pus sub acuzare, dar riscul este uriaș pentru român și pentru familia lui. Primarul arondismentului Lachine, Claude Dauphin, a precizat că va face controale, pentru a nu se mai repeta astfel de tragedii. ”Balcoane precum acelea sunt peste tot în jur”, a spus Dauphin. Un mesaj pe site-ul publicației ”Journal de Montreal” îl acuză dur pe Bute: ”Puteți fi faliți, dacă veți fi dați în judecată de familiile victimelor, pentru că ați vrut să salvați câțiva dolari cumpărând un imobil vechi, ca apoi să-l închiriați! Asta este cea mai importantă luptă a voastră!”. Fostul campion mondial de box Lucian Bute, stabilit în Canada de mai bine de un deceniu, a cheltuit de peste 3.000.000 de dolari în achiziţionarea de imobile. El a cumpărat 24 de apartamente în Montreal, pe care apoi le-a închiriat. Administratorul imobilelor este chiar soţia lui Lucian, Elena, conform libertatea.  

7 dec 19:05