Acasă Videoclipul zilei VIDEO-Fost șef DIICOT a făcut scandal în trafic și a incercat să...

VIDEO-Fost șef DIICOT a făcut scandal în trafic și a incercat să intimideze pe polițistul care l-a tras pe dreapta. A primit, în schimb, o lectie!

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi, transmite News.ro.

Într-o o înregistrare video distribuită în spaţiul public, se vede că Daniel Horodniceanu este vizibil deranjat că a fost în oprit în trafic, el întrebându-l pe unul dintre poliţişti dacă ştiu că este „procurorul şef Horodniceanu de la Crimă Organizată”. 

Poliţiştul a spus că nu îl cunoaşte, Horodniceanu întrebându-l „Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare?”.

Horodniceanu fusese oprit pe un drum din judeţul Iaşi pentru că făcuse o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi pentru că rula cu o viteză mai mare decât cea legală. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi că a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic.

„Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat Daniel Horodniceanu pe poliţist.

De asemenea, Horodniceanu a spus că este procuror de 25 de ani şi că este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţul Iaşi.

Totodată, Daniel Horodniceanu i-a amintit agentului de poliţie că în 2016 a vorbit cu fostul ministrul Gabriel Oprea pentru ca poliţiştii să primească 15% în plus la salariu. 
 
„Eu am vorbit atunci cu ministrul Oprea şi dumneavoastră aţi luat 15 la sută”, i-a spus Horodniceanu.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentIncepe constructia celei mai mari cladiri din Romania, dupa Casa Poporului din Bucuresti
Articolul următorMarian Godina despre fostul sef al DIICOT, oprit cu scandal in trafic: ”Ca să îți ascunzi caracterul de cocalar ai nevoie de puțină inteligență”