O tanara de 24 de ani din comuna mehedinteana Gurila Mare a murit dupa ce a fost impuscata mortal de catre prietenul sau.
Potrivit primelor informatii furnizate de catre reprezentantii Serviciului Judetean de Ambulanta Mehedinti, incidentul s-a petrecut in locuinta tinerei de 24 de ani, din satul Izvorul Frumos, comuna Gurila Mare, fata fiind impuscata de catre iubitul sau.
O ruda a fetei a sunat la 112 si a anuntat ca tanara este grav ranita, iar la fata locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Judetean de Ambulanta, care insa nu i-a putut salva viata tinerei.
La fata locului au fost trimise, de asemenea, mai multe echipe de politisti, insotiti de procurori.
Cumnata victimei, Cristina Adam, a afirmat ca inainte de incident barbatul a sunat-o pe fata, anuntand-o ca urmeaza sa o viziteze, dar aceasta a refuzat, spunandu-i ca are treaba.
Conform sursei citate, dupa cateva minute barbatul a venit cu o arma de vanatoare si a impuscat-o pe fata in fata.
Barbatul, Ion Buzatu, in varsta de 30 de ani, a fugit imediat dupa ce a impuscat-o pe fata, fiind cautat de politisti.
Rudele victimei sustin ca cei doi au avut o relatie timp de trei ani si se despartisera recent, insa barbatul nu a acceptat acest lucru.
Primele informatii arata ca arma de vanatoare pe care a folosit-o barbatul apartine tatalui acestuia.
Sursa: mediafax.ro